Primul Campionat European de Curling organizat în România, se va desfășura la Brașov, între 12 și 17 aprilie 2019.
Competiția organizată de Federația Română de Curling (FRC), în parteneriat cu Federația Mondială de Curling, se va desfășura pe Patinoarul Olimpic.
Competiția va aduce la Brașov 8 echipe feminine și 10 echipe masculine, care se vor lupta în Divizia C a Campionatelor Europene de Curling.
Pe lângă echipele României, vor fi prezente delegaţii din Austria, Belarus, Bulgaria, Croația, Franța, Grecia, Irlanda, Liechtenstein, Luxemburg, Slovenia și Slovacia.
Sistemul de joc al competiției este round-robin, fiecare echipa jucând cu toate celelate echipe, urmând ca primele patru echipe clasate să joace play-off-ul.
Cele mai bune două echipe feminine, respectiv masculine, se vor califica în grupa a doua valorică a Campionatelor Europene ce se va desfășura în luna noiembrie în Helsingborg, Suedia.
Campionatul European este al doilea eveniment internațional organizat la Brașov, însă primul sub egida Federației Mondiale de Curling. În anul 2011, FRC a urmărit lansarea sportului în România prin organizarea unui turneu internațional, Curling Open Romania.
„Organizarea primului campionat de curling în Europa de Est înseamnă enorm pentru comunitatea curlingului românesc, fiind un bun prilej pentru a face sportul cunoscut și a atrage noi practicanți (…)Suntem nerăbdători să oferim echipelor europene un spațiu potrivit în care să își demonstreze abilitățile și să întâmpinăm brașovenii și partenerii să se bucure de spectacolul oferit pe Patinoarul Olimpic din Brașov.” declară Cristian Mățău, președintele Comitetului de Organizare.
Curlingul este un sport olimpic pe gheață, ce își are originile în secolul al XVI-lea, și care, în prezent este unul dintre sporturile cu cea mai mare rată de creștere.
Foto: Facebook/ Romanian Men’s Curling Team