3,7 kilometri. Aceasta este lungimea totală a pistelor de biciclete existente în municipiul Brașov. Pista de pe bulevardele Saturn – Vlahuță – Gării n-a fost niciodată reabilitată și mai mult, s-a mai tăiat din ea pentru construcția noilor sensuri giratorii. Brașovenii rămân așadar cu dunga de 200 de metri de pistă din fața Primăriei…În acest context, reprezentanții Asociației „Brașovul Pedalează“, spun că este inadmisibil ca un oraș ce pretinde că a fost Capitala Verde a României să nu fie orientat spre mijloacele alternative de transport, așa cum este bicicleta.„Mersul pe bicicletă ajută oamenii să fie mai sănătoși, mai ecologici și trebuie sa recunoaștem, ajută foarte mult la economisirea banilor care altfel s-ar duce către combustibili, taxe pentru mașină, asigurări și alte cheltuieli, printre care și cea pentru transportul în comun. Nu vom înceta presiunile noastre până ce nu vom primi ceea ce dorim: o rețea de piste de biciclete bine pusă la punct“, spune Robert Lazăr, președintele Asociației.
De aceea, începând de luni, 23 aprilie 2012, Asociația Brașovul Pedalează va cere, în scris, un punct de vedere tuturor instituțiile abilitate, dar și a consilierilor locali și județeni, despre următoarea propunere: „cerem ca toate străzile, drumurile și șoselele ce vor fi reabilitate, construite, reasfaltate sau reamenajate, cele care beneficiază de reparații capitale, să fie prevăzute în mod obligatoriu cu piste pentru bicicliști. Nu vrem ca Brașovul să rămână în coada clasamentului în ceea ce privește infrastructura destinată bicicliștilor“.
„Vom începe cu cereri către Inspectoratul de Stat în Construcții, Consiliul Județean Brașov, Primăria Brașov și principalele primării din Brașov, Ministerul Turismului, Ministerul Transporturilor, Poliția Rutieră, instituția Președintelui României, Primul Ministru, Agenția de Protecție a Mediului, Ministerul Mediului, companiile ce au sedii în apropierea Brașovului, consilieri locali, județeni și celelalte entități juridice în măsură să-și dea acordul în această privință. Toate răspunsurile acestora vor fi date presei și atunci se va vedea cine este sau nu de acord cu îmbunătățirea condițiilor de trai și de mediu și cu încercarea de schimbare a mentalității în municipiul și județul Brașov“, a precizat Robert Lazăr.