Campania naţională de promovare a programului de vaccinare anti-HPV, destinată oraşelor mici şi localităţilor din mediul rural, a fost lansată joi cu prilejul Zilei Globale de Eliminare a Cancerului de Col Uterin, în contextul în care anual peste 1.500 de femei mor în România ca urmare a acestei afecţiuni şi aproape 3.400 sunt diagnosticate cu această boală.
„Campania e susţinută de Ministerul Sănătăţii, coordonată de Institutul Naţional pentru Sănătate Publică, organizată de Fundaţia Renaşterea şi Asociaţia Mame pentru Mame, în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, cu sprijinul MSD si Synevo”, informează Fundaţia Renaşterea într-un comunicat remis presei.
Potrivit sursei citate, reducerea poverii cancerului de col uterin se poate realiza prin vaccinare împotriva HPV, depistarea în faze incipiente a leziunilor colului uterin, prin programe de screening şi prin asigurarea accesului la diagnostic şi tratament în mod egal şi echitabil pentru toate categoriile socio-economice.
Campania se va adresa direct părinţilor, prin întâlniri dedicate lor, unde vor primi toate informaţiile pentru a-i ajuta să ia decizia corectă privind sănătatea copiilor lor, cât şi cererea tip pe care să o depună la medicul de familie pentru accesarea programului de vaccinare anti-HPV.
În paralel, se va adresa şi întregii comunităţi locale, prin acţiuni de informare şi promovare a prevenţiei împotriva HPV.
„Vaccinarea împotriva infecţiei cu HPV previne toate cancerele de col uterin şi multe alte forme de cancer. Descoperit la timp prin screening sau prin testarea infecţiei cu HPV, cancerul de col uterin se poate trata în cea mai mare parte a cazurilor fără complicaţii şi deces. Având în vedere că în România cancerul de col uterin omoară peste 1.500 de femei în fiecare an, şi afectează mii de familii prin suferinţa creată femeilor de această boală gravă, Ministerul Sănătăţii a reuşit să crească adresabilitatea la vaccinare pentru fetele cu vârsta de până la 18 ani. Această situaţie este radical diferită faţă de eşecul campaniei de vaccinare din 2008 care a fost nepregătită corespunzător şi oferă fetelor şi femeilor din România acces la vaccinare care previne cancerul de col uterin. Recent, Ministerul Sănătăţii a iniţiat şi a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care permite compensarea vaccinurilor, ceea ce va creşte foarte mult accesul la vaccinarea anti HPV nu numai a fetiţelor, ci şi a femeilor adulte” a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat în comunicat.
Vaccinarea anti-HPV este inclusă în Programul Naţional de Vaccinare, este gratuită pentru fetele din grupa de vârstă 11-18 ani şi este realizată în siguranţă de medicul de familie, la solicitarea părinţilor. Schema de vaccinare a persoanelor de până la 15 ani prevede două doze de vaccin, efectuate într-un interval de 5-12 luni.
Sursa: agerpres.ro