Educaţie

Calendar Evaluare Națională 2022: Ultima zi de cursuri pentru elevii de clasa a VIII-a. Când încep probele 

Gabriela Bunghez

Elevii claselor a VIII-a termină școala astăzi, și se pregătesc pentru examenenele de Evaluare Națională. 

Elevii claselor a VIII-a termină cursurile astăzi, 3 iunie, mai devreme cu o săptămână față de restul elevilor și copiilor de grădiniță. 

Pentru restul elevilor cursurile se vor finaliza în data de 10 iunie, cu excepţia elevilor de la învăţământul profesional, care încheie anul şcolar 2021-2022 la începutul lui iulie. 

Elevii de clasa a VIII-a au la dispoziție aproape două săptămâni pentru a se pregăti pentru Evaluarea Națională, care începe pe 14 iunie. 

Calendarul Evaluării Naționale 

  • 14 iunie 2022 – Proba la Limba și literatura română— proba scrisă 
  • 16 iunie 2022 – Matematică — proba scrisă 
  • 17 iunie 2022 – Limba și literatura maternă — proba scrisă 
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor 
  • 23 iunie 2022 (ora 16,00—ora 19,00) și 24 iunie 2022 (ora 8,00—ora 12,00) – Depunerea contestațiilor 
  • 24 iunie – 29 iunie 2022 – Soluționarea contestatiilor 
  • 30 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor finale la Evaluare Națională 2022 după soluționarea contestațiilor 

După Evaluarea Națională, pe 14 iulie începe repartizarea computerizată la liceu. 

Ierarhia judeţeană a absolvenţilor va fi publicată în 1 iulie. 

Câte locuri sunt disponibile pentru admiterea la liceu

Potrivit IȘJ Brașov, planul de școlarizare pentru clasa a IX-a liceu, forma de învățământ Zi, prevede puțin peste 3.000 de locuri, în cele 40 de colegii și licee din oraș și din județ.   

Pe lângă locurile de la liceu,pentru anul şcolar 2023-2024 mai sunt disponibile 780 de locuri în învăţământul profesional, în 15 unităţi din judeţ.   

De asemenea, pentru absolvenţii claselor a VIII-a vor mai fi alte 945 de locuri în învăţământul dual, în 12 unităţi din oraş şi judeţ. 

Planurile de școlarizare pentru liceu Zi și învățământul professional și dual.   

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI