Conducerea Primăriei Brașov a decis să amâne proiectul de hotărâre de la mapa Consiliului Local prin care se scumpea călătoria cu taxiul prin oraş.
Proiectul de majorare a prețului la taxi, a fost scos vineri, de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local. Astfel, prețul călătoriei cu taxiul nu se modifică, deocamdată.
În prezent, prețul pe kilometru este de 2,2 lei, dar potrivit proiectului, acesta ar putea crește la 2,9 lei pe kilometru, în timpul zilei (în intervalul 6.00 – 22.00)
O altă modificare la Regulamentul de transport în regim de taxi este propunerea Primăriei Brașov ca la prelungirea autorizaţiilor taxi, autovehiculele să aibă norma de poluare cel puţin Euro 6 sau cu propulsie electric, iar mașinile Euro 5 să fie înlocuite obligatoriu în proporţie de 50%, cu maşini acţionate prin motoare cu propulsie electrică, până în anul 2024.
De asemenea, potrivit proiectului, societățile care folosesc mașini electrice vor fi scutite de taxe la eliberarea autorizațiilor.
Tariful maximal de distanţă pentru transportul public local de persoane în regim de taxi, în Municipiul Braşov nu a mai fost modificat din anul 2008.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!