Cadouri corporate de 8 Martie pentru colegele de muncă

Cadouri corporate de 8 Martie pentru colegele de muncă

Viața femeilor a fost și este o adevărată provocare, din clipa în care au pătruns în lumea businessului – dominată de bărbați, când și-au câștigat respectul de sine și independența financiară.

În timp ce își împarte responsabilitățile între îngrijirea copiilor, a părinților și nesfârșitele treburi gospodărești, femeia forțează lumea corporativă să ia în seamă perspicacitatea ei intensă pentru afaceri, pe care o poartă la fel de nonșalant cum își poartă grația și frumusețea. Iar pentru toate acestea, ea merită un cadou cu adevărat deosebit.

Cadourile sunt importante în lumea business-ului, acestea menținând colaborările și sporind relațiile personale dintre angajați, sau chiar și legăturile dintre clienți și angajați.

Există multe opțiuni atunci când vine vorba de a oferi ceva unei femei, însă noi vi le vom prezenta pe cele mai potrivite.

Cadouri deosebite de Ziua Femeii pentru birou

Ziua Femeii este ocazia perfectă pentru a sărbători și a le mulțumi femeilor pentru participarea la creșterea și dezvoltarea companiei, iar cadourile originale și ieșite din comun sunt cea mai bună cale.

  1. Cărți motivaționale, de dezvoltare personală

Femeile îndeplinesc neobosit diverse sarcini acasă și la locul de muncă, așadar pot ajunge la demotivare și epuizare. O carte cu femei lideri celebre, spre exemplu, le poate ajuta să-și recâștige interesul și motivația de a-și atinge obiectivele. Cărțile pot fi tipărite, dar există și variante pe suport electronic, sau abonamente la aplicații de cărți audio.

  1. Caricaturi personalizate
Alte articole:   Cea de-a patra ediţie a Cupei Casei Regale la tir cu arcul a avut loc în weekend

Femeile iubesc lucrurile deosebite și unice, în special obiectele de artă ce pot reprezenta hobby-urile sau interesele lor, care pot fi pictate, ori sculptate în forme decorative în miniatură. Acestea vor exprima pasiunea lor într-un mod original și frumos.

  1. Agende sau jurnale din piele naturală

Planificarea este o trăsătură crucială a femeilor de succes. Chiar de la întâlnirile de birou, termenele limită, până la sarcinile casnice, planificarea este primul lucru pe care se bazează femeile. Poți oferi o agendă cu utilizări multiple, de la UNIKA, ce o va ajuta să-și noteze lista de sarcini. Acest cadou nu este doar sensibil, ci este și un cadou util, elegant, ce se potrivește atât pentru viața la birou, cât și cea personală. Este confecționată din piele naturală, are o copertă flexibilă închisă cu clapă de piele și un suport pentru pix. Agenda este lucrată integral manual, iar marginile coperții sunt finisate prin vopsire în trei straturi de vopsea și lac.

Dacă este genul de colegă căreia îi place să-și noteze gândurile zilnic, poți opta pentru un set de jurnal cu toc și cerneală, de la același producător român, care este cadoul ideal pentru a-și scrie atât task-urile zilnice de la locul de muncă, ideile de business, cât și gândurile din viața de zi cu zi.

Alte articole:   Concerte la Biserica Neagră din Brașov, în perioada 29 mai- 2 iunie

Este un cadou elegant, vintage, din piele naturală, cu aspect patinat și, pe măsură ce este utilizat, capătă un aspect de uzură neuniformă, dar placută vizual. Jurnalul are format A5 și 320 pagini, este ambalat într-o cutie kraft, tip cadou, cu silk paper, împreună cu un toc din lemn și o călimară cu cerneală.

  1. Un cadou Zen

Principiile și produsele de tip zen înlătură stresul, aduc relaxare și implicit longevitate. Exact ce își dorește o femeie ocupată tot timpul- un cadou de pe urma căruia să obțină mai multe beneficii.

Un obiect decorativ metalic tip Mandala sau Yin și Yang, o candelă electrică ce înfățișează o siluetă care meditează, sau un poster pentru birou cu pietre zen – simbolul echilibrului și liniștii interioare, ar fi câteva dintre alegerile inspirate.

  1. Huse pentru gadgeturi

În această eră a muncii de acasă, cadourile de genul huselor și protecțiilor, sunt cu siguranță utile și bine-primite de o femeie ce se află mai tot timpul în mișcare.

Oferiți o husă pentru laptop din piele PU și lână, într-o culoare caldă și veselă, așa cum o preferă colega dumneavoastră. Aceasta va fi întotdeauna o alegere inteligentă, deoarece este mai mult decât practică, oferind protecție laptopului împotriva zgârieturilor, și reprezentând totodată un accesoriu de lux, care va impresiona cu siguranță prin designul său versatil și funcțional.

Alte articole:   VIDEO Alexandra Crivineanu la Culisele Zilei cu Sebastian Dan: Avem obligația să deblocăm Brașovul!

Husa este confecționată din piele PU texturată la exterior și lână din fibre reciclate, la interior. Este ușor de întreținut, iar lâna din interior oferă protecție la umiditate, șocuri și zgârieturi.

Mai multă inspirație puteți obține accesând site-ul UNIKA.

Se spune că cele mai deosebite cadouri sunt experiențele, astfel că, în funcție de relația pe care o aveți cu sărbătorita, o puteți impresiona cu un curs cadou, care îi poate aduce și multă bucurie, pe lângă cunoștințele noi acumulate. De asemenea, amintiri plăcute pot fi create și cu un voucher pentru o zi la spa, ori o escapadă la munte pentru un weekend.

Femeile sunt mai emoționale și prețuiesc sentimentele mai mult, acest fapt este demonstrat științific.

Întrucât femeile se află întotdeauna cumva între realism și utopie, abordarea potrivită a cadourilor pentru ele ar trebui să fie o combinație originală între lucruri practice și experiențe unice.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate