Cadavrul unei femei a fost găsit în putrefacţie într-un apartament de pe strada Toamnei

Cadavrul unei femei a fost găsit în putrefacţie într-un apartament de pe strada Toamnei

O femeie, în vârstă de 60 de ani a fost găsită moartă, luni după-amiază, într-o locuință de pe strada Toamnei din municipiul Brașov.

O vecină a alertat autoritățile întrucât aceasta nu mai răspundea la uşă de câteva zile, iar din apartament se simțea un miros insuportabil.

La fața locului au intervenit oamenii legii și echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, care au fost nevoite să spargă ușa locuinței.

Înăuntru a fost găsit trupul neînsuflețit al femeii, în stare de putrefacție.

 „La 15.52, prin 112, a sunat o vecină că nu a văzut o altă vecină, în vârstă de 60 ani, de o săptămână și miroase urît în casa scării. A fost identificată decedată în casă, în stare de putrefacție. Nu sunt urme de violență pe corp și nici urme de forțare a ușii”, a informat reprezentantul Poliției Județene Brașov, Ionuț Marin.

Trupul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Alte articole:   Record de înscrieri la Universitatea Transilvania Brașov în sesiunea iulie 2024

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a survenit decesul femeii.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate