Cei mai buni elevi, profesori și sportivi brașoveni, premiați la Centrul Cultural Reduta

Cei mai buni elevi, profesori și sportivi brașoveni, premiați la Centrul Cultural Reduta

Consiliul Judeţean Braşov va premia, și în acest an, pe cei mai merituoşi elevi şi profesori, precum şi pe cei mai valoroşi sportivi şi antrenori braşoveni.

De această dată, ceremoniile de premiere vor fi organizate în cadrul unor evenimente distincte, care vor avea loc joi, 20 decembrie 2018, la sala mare a Centrului Cultural „Reduta”.

În cadrul Galei Excelenţei în Educaţie vor fi premiaţi elevii olimpici brașoveni care au obţinut distincţii la olimpiade naţionale, precum și profesorii care i-au pregătit.

De asemenea, marile glorii sportive ale judeţului nostru, precum și sportivii brașoveni vor fi premiați, în cadrul Galei Sportului brașovean, pentru rezultatele obținute la la campionate mondiale, europene şi jocurile Invictus.

„Și în acest an Braşovul se poate mândri cu rezultatele excepţionale ale elevilor şi ale sportivilor care au obţinut medalii la cele mai importante competiţii de nivel naţional şi internaţional. Se cuvine să le acordăm preţuirea şi respectul nostru pentru toate eforturile pe care le fac zi de zi, pentru ambiţia şi tenacitatea cu care luptă să ajungă ajungă pe cele mai înalte trepte ale performanţei, fie ea şcolară sau sportivă. Le mulţumim profesorilor şi antrenorilor, îi felicităm pentru munca lor asiduă şi sperăm ca rezultatele lor să fie tot mai bune”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Diplome de excelență pentru elevi și profesori

Alte articole:   De mâine se reia circulația mijloacelor de transport în comun pe strada Lungă, pe direcția centru - Bartolomeu

La ora 12:00 va începe Gala Excelenţei în Educaţie – Braşov 2018, un eveniment menit să omagieze şi să promoveze rezultatele remarcabile obţinute de elevii şi profesorii braşoveni în activitatea din anul şcolar 2017-2018. Alături de cei mai merituoşi elevi medaliaţi ai olimpiadelor naţionale vor sta dascălii care i-au pregătit, cu toţii urmând să primească diplome de excelenţă şi premii în bani. La manifestare vor participa oficialităţi locale şi judeţene, conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean Braşov, manageri de instituţii de învăţământ, cadre didactice şi nu în ultimul rând părinţii premianţilor.

În total, 59 de elevi alături de profesorii lor vor fi premiaţi. Sunt 6 elevi ocupanţi ai primului loc, 5 ocupanţi ai locurilor II şi 11 deţinători ai locurilor III, precum şi 37 de elevi distinşi cu menţiune la etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare. Elevii care s-au clasat pe locul I la olimpiade şcolare vor primi un premiu de 1.700 de lei. Cei clasaţi pe locul al II-lea vor fi premiaţi cu 1.400 de lei, iar cei de pe ultima treaptă a podiumului vor primi 1.000 de lei. Elevii care au obţinut menţiuni vor fi şi ei premiaţi cu câte 500 de lei. Aceleaşi premii vor fi acordate şi profesorilor care i-au pregătit.

Alte articole:   VIDEO Trenul Alstom Coradia Stream, în teste la Braşov. Când va intra în circulaţie pe ruta Bucureşti Nord-Braşov

Gala Sportului braşovean 2018

Începând cu ora 18:00 este programată Gala Sportului braşovean 2018, o manifestare de recunoaştere şi promovare a înaltei performanţe şi a rezultatelor remarcabile obţinute de sportivii braşoveni şi de antrenorii lor în acest an competiţional. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa marilor glorii sportive ale judeţului nostru, a conducătorilor de federaţii sportive care organizează competiţii de anvergură în judeţul Braşov, a oficialităţilor locale şi judeţene şi a susţinătorilor de seamă ai sportului olimpic braşovean. Evenimentul va fi prezentat de cunoscutul crainic TV Marian Olaianoş.

Pentru rezultatele obţinute la campionate mondiale şi jocurile Invictus, Consiliul Judeţean va premia atât competitorii, cât şi antrenorii, cu câte 3.500 lei pentru medalia de aur, 3.000 lei pentru argint şi 2.500 lei pentru bronz. Pentru rezultatele obţinute la campionatele europene, atât sportivii, cât şi antrenorii vor primi câte 3.000 lei pentru medalia de aur, 2.500 lei pentru medalia de argint şi 2.000 lei pentru bronz. Câştigătorii campionatelor naţionale vor primi 1.500 lei pentru locul I, 1.200 lei pentru locul al II-lea şi 1.000 lei pentru locul al III-lea.

În total, vor primi diplome şi premii în bani: 6 sportivi medaliaţi la campionate mondiale, europene şi jocurile Invictus; 35 de campioni naţionali (la individual şi pe echipe), 10 ocupanţi ai locurilor II (la individual şi pe echipe) şi 14 ocupanţi ai locurilor III (la individual şi pe echipe) la campionatele naţionale, împreună cu antrenorii lor.

Alte articole:   VIDEO Un copil de 9 ani a intrat pe teren la meciul Unirea Slobozia-Farul Constanţa și a făcut un gest obscen către arbitru

Trofee pentru sportivii braşoveni de excepţie

Totodată, 11 sportivi braşoveni de excepţie, medaliaţi de-a lungul timpului la Jocurile Olimpice şi la Campionatele Mondiale, vor primi trofee. Este vorba despre Ion Țiriac, Marius Lăcătuş (cel mai mare fotbalist al Braşovului, câştigător al Cupei Campionilor Europeni), George Cosac (semifinalist în proba de dublu la Jocurile Olimpice din 1992), Mihai Covaliu şi Rareş Dumitrescu (medaliaţi olimpici cu aur, argint şi bronz la scrimă), Gheorghe Ferariu (cel mai bun voleibalist român al tuturor timpurilor, campion european în 1963 şi dublu medaliat cu bronz la mondiale), Cezar Nica, Gavril Kicsid şi Nicolae Munteanu (handbalişti campioni mondiali şi medaliaţi olimpici din perioada 1964-1984), Stelică Morcov (medalie de bonz la lupte, la Olimpiada din 1976), şi Constantin Sterea (bronz cu echipa de volei la Olimpiada din 1980).

De asemenea, 14 susţinători sportului braşovean, primari şi oameni de afaceri, vor primi diplome onorifice pentru investiţiile făcute în infrastructura sportivă a judeţului şi pentru susţinerea sportului braşovean prin organizarea de competiţii de anvergură şi finanţarea cluburilor sportive.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate