Unei sexagenare condamnată pentru trafic de droguri i-a fost scăzută pedeapsa la Curtea de Apel, considerându-se că în ultimele 6 luni nu a vândut decât puțin peste 23 de grame de heroină, astfel că fapta nu ar reprezenta o ”gravitate concretă”, relatează Ziarul de Iași. Femeia a mărturisti în instanță că și-a crescut copiii prin vânzarea de droguri.
Judecătorii Tribunalului luaseră în calcul vârsta femeii, dar și severitatea legii în privința drogurilor de mare risc, cum este heroina, și o condamnaseră pe Niculina Pisică la 10 ani de închisoare. O a doua condamnare, aplicată într-un proces derulat în paralel la București, pentru faptele comise acolo, a dus condamnarea finală la 14 ani și 4 luni de închisoare. Iancu fusese condamnată la 5 ani de detenție.
Cele două femei au contestat prima sentință, apreciind că pedepsele stabilite erau mult prea mari raportat la activitatea infracțională desfășurată.
”Activitatea ilicită efectiv săvârșită de Pisică Niculina nu prezintă o gravitate concretă sporită, prin raportare la numărul redus de acte materiale comise, cu o frecvență scăzută, în decurs de aproximativ 6 luni și cantitatea mică de droguri comercializate sau deținute (23,72 grame de pulbere conținând heroină și 0,09 grame de metadonă)”, au apreciat magistrații.
Aceștia au redus pedeapsa aplicată de Tribunal de la 10 ani de închisoare la 6 ani de detenție. Prin contopirea acesteia cu pedeapsa primită la București pentru trafic de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat, a rezultat o pedeapsă finală de 11 ani și 8 luni de închisoare. Decizia Curții de Apel este definitivă.
Sursa: g4media.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!