Economie

Brexit înviorează piaţa imobiliară

Sebastian Dan

blocuri imobiliare brasovÎn lunile iunie şi iulie, căutările de proprietăţi generate de utilizatori români stabiliţi în Marea Britanie au consemnat un salt de peste 63% comparativ cu intervalul similar al anului precedent, informează imobiliare.ro.

Acesta este cel mai mare avans care a avut loc în perioada menţionată în ceea ce priveşte interesul din străinătate pentru piaţa imobiliară authotonă. Spre comparaţie, căutările din afara României s-au majorat, în ansamblu, cu circa 25% în acest răstimp.

Pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari creşteri se situează Germania (+33%), Franţa (+26%), apoi Spania (+20%), respectiv Italia (+16%).

Românii din Italia ocupă însă primul loc în ceea ce priveşte volumul căutărilor.

„Din punct de vedere a volumului de căutări, Regatul Unit se situează pe locul al doilea într-un clasament realizat pe primele şase luni ale acestui an; în ultimele 30 de zile, acesta şi-a menţinut poziţia secundă, însă la o diferenţă foarte mică faţă de volumul căutărilor generate din Italia, deşi numărul românilor stabiliţi în Italia este net superior. La nivel de oraş însă, Londra a generat cele mai multe căutări de locuinţe în prima jumătate din 2016 – aproape cât Roma şi Milano la un loc. Pe următoarele locuri se află Germania, unde locuitorii din Munchen sunt cei mai activi; Spania, unde Madridul este vârf de lance şi Franţa”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Cele mai multe căutări din afara ţării, aproximativ 26,4% din total, au fost îndreptate asupra Bucureştiului şi judeţului Ilfov, pe următoarele locuri situându-se judeţele aferente marilor oraşe ale ţării: Constanţa (8,75%), Braşov (8,2%), Timiş (7,6%), Cluj (7,2%) şi Iaşi (5,2%). Vizitatorii din Marea Britanie au fost concentraţi pe aceleaşi judeţe, ordinea priorităţilor fiind însă uşor diferită: Bucureşti-Ilfov (25%), Constanţa (8,7%), Iaşi (7,9%), Braşov (7,8%), Cluj (6,5%) şi Timiş (4,7%).