Economie

BRD, amendată de Protecția Consumatorilor, care i-a pus în vedere să înceteze o practică incorectă aplicată tuturor clienților

Sebastian Dan

Dacă vrei să deschizi un cont curent în euro sau dolari, la BRD, o poți face online, din aplicație. Așa este normal, așa se întâmplă la probabil orice bancă din România.

Dacă vrei să închizi însă un cont în euro sau dolari la BRD, chiar dacă nu l-ai folosit deloc, trebuie să te duci la ghișeu și să rogi un funcționar să facă asta pentru tine. În era digitalizării, când băncile mizează tot mai mult pe interacțiunea online, BRD te pune să faci un drum la ghișeu pentru un lucru banal.

„Deși există unele bănci care permit închiderea online a unui cont, există și altele care preferă ca închiderea contului să aibă loc în agenție, acestea din urmă dorind să discute cu clientul și, eventual, să afle și motivul deciziei de a închide contul. Este o abordare care urmărește obținerea unui feedback de la client, pe baza căruia banca poate lua măsuri de calibrare a acțiunilor legate de relația cu acesta”, a explicat responsabilul de comunicare al BRD, Traian Traicu.

Între timp, contul a fost închis, după un drum la bancă, căutarea unui loc de parcare, așteptarea de rigoare. Funcționara nu a întrebat de ce se închide contul. N-a cerut niciun feedback (cu siguranță se putea oferi unul online).

Siuația a fost reclamată Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, care are specialiști foarte bine pregătiți în domeniul bancar.

CJPC a analizat și constatat că, prin prevederile art. 10.3.4 din Termenii YOU BRD, consumatorii sunt obligați să se deplaseze la sediul unei unități teritoriale ale băncii pentru a închide un cont curent contractat la distanță, în mediul online, inclusiv în termenul de 14 zile calendaristice de la contractare/deschidere cont. Așa scrie în actele semnate de către orice utilizator al aplicației BRD.

Acest lucru este însă contrar prevederilor art. 9 și art. 12, alin. (1) din Ordonanța nr. 85/2004, spune CJPC.

„A fost constatat comportamentul incorect al băncii în relația cu consumatorii, încălcându-se astfel prevederile art. 9 din O.G. nr. 21/1992, fapt pentru care operatorul economic a fost sancționat contravențional”, a transmis Protecția Consumatorilor.

Mai mult, banca trebuie să modifice prevederile incorecte pentru toți consumatorii din România

„Totodată, conform prevederilor art. 15, alin. (4) din O.G. nr. 21/1992, a fost dispusă măsura de remediere, cu termen de realizare 30 zile, de modificare a prevederilor contractuale astfel încât, în cazul deschiderii unui cont curent la distanță, în perioada de 14 zile calendaristice de la deschidere, consumatorii să aibă posibilitatea de a notifica privind închiderea contului prin notificare pe orice suport durabil”, se mai arată în răspunsul oficial al CJPC Constanța.

Instituția mai spune că, în ceea ce privește denunțarea/închiderea conturilor deschise în mediul online, în afara perioadei de 14 zile calendaristice de la deschidere/contractare, în condițiile în care nu există nicio prevedere legală specifică protecției consumatorilor care să reglementeze modalitatea în care se realizează închiderea conturilor curente, aceasta se realizează conform prevederilor legale prevăzute în contract, lege între părți, stabilite conform politicii băncii.

Reprezentanții BRD au fost întrebați dacă au contestat contravenția și dacă vor aplica măsura impusă de CJPC. Purtătorul de cuvânt al băncii este însă în concediu în acestă perioadă.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !