Brățara electronică de supraveghere este pentru prima dată folosită în România.
Prima dată în România, brățara electronică cu GPS pentru monitorizare a fost montată unui bărbat din București.
Poliţia Capitalei a anunţat duminică primul caz de folosire a brăţării electronice de supraveghere.
Dispozitivul a fost montat asupra unui bărbat care şi-a agresat partenera.
Secţia 17 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată de către partenerul ei, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 5, potrivit unui comunicat al Poliției, citat de Agerpres.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că femeia avea urme vizibile de violenţă.
Astfel, au luat decizia de a apela la bărțara electronică de supraveghere.
„În continuare, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică din cadrul Secţiei 17 au efectuat verificări, bărbatul bănuit fiind depistat şi condus la sediul Secţiei 17 Poliţie. În cauză, a fost emis ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului, asupra acestuia fiind montat un dispozitiv de supraveghere electronică”, precizează Poliţia Capitalei.
Bărbatul este acuzat de violenţă în familie.
Din 2024 va fi folosită și în județul Brașov
Poliția Română a implementat proiectul pilot privind brățările electronice de la 1 octombrie. Măsura a fost luată pentru a reduce numărul victimelor violenței domestice, fenomen aflat în creștere.
În primă etapă programul va funcționa în trei județe, Mureș, Iași, Vrancea și municipiul București.
În a doua etapă, care va fi demarată în anul 2024, vor intra sub monitorizare electronică şi agresorii sau titularii unor măsuri restrictive din judeţele Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea.
În fine, în a treia etapă, din anul 2025, SIME va fi implementat şi în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Suceava, Timiş şi Tulcea.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI