Economie

Brașovul vizează o negociere ”la pachet” a împrumuturilor pentru autobuze RAT și aeroport

NewsBv

autobuz rat brasovMunicipalitatea intenționează să negocieze cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), la pachet, două obiective importante de investiții din următoarea perioadă: 85 de mijloace de transport RAT și fondurile necesare finalizării Aeroportului Brașov.
Potrivit primarului George Scripcaru, atât modernizarea parcului auto al RAT, cât și aeroportul sunt direcții strategice incluse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), astfel că o parte dintre banii necesari ar putea fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Până la deschiderea liniilor de finanțare și depunerea proiectelor în cadrul PMUD însă, regia de transport are nevoie de 85 de autobuze, microbuze și troleibuze, care să ofere un ”pachet tampon” de dotări, cu care să poată funcționa corespunzător și să asigure rute suplimentare la finalizarea unor obiective de investiții cum ar fi parcarea din Poiana Mică, de exemplu.

g scripcaru 2016_andreipaulfoto_primaria brasov (3)”În urma unei analize amănunțite, a rezultat că până la accesarea PMUD, avem nevoie de 85 de mijloace de transport. Este vorba despre o valoare estimată de 18-20 de milioane de euro, pentru achiziționarea unor mijloace de transport care să respecte norme de mediu actuale și să ofere facilități pentru persoane cu deficiențe locomotorii, care să poată fi utilizate apoi în continuare de RAT, însă nu vor fi autobuze electrice. Este un stoc-tampon, până la accesarea PMUD. Pe de altă parte, vom avea nevoie de bani și pentru a acoperi cota de participare de 51% a Muncipiului Brașov la construcția aeroportului.  În perioada următoare se va lămuri exact și cât înseamnă acești bani. Există mai multe variante de negociere a acestor împrumuturi, însă o variantă optimă ar putea fi să le discutăm pe ambele în aceeași negociere cu BERD, chiar dacă vom avea contracte de împrumut separate”, a explicat primarul Brașovului.

Ambele împrumuturi au însă de parcurs etapele procedurale, care țin, în primul rând, de aprobarea finanțării (atât de către autoritățile locale, cât și de către Ministerul de Finanțe), cât și de procedura de achiziție propriu-zisă. În plus, în cazul aeroportului, este necesară și clarificarea sumei exacte cu careva participa municipiul Brașov.
Reamintim că municipalitatea a început negocierea cu BERD pentru achiziția de mijloace de transport încă de anul trecut, dar a sistat negocierile, din cauza unor modificări ale condițiilor impuse de finanțator. Între timp, a fost plătiti și împrumutul luat în urmă cu câțiva ani tot de la BERD, prin care a fost modernizat, la acel moment, parcul auto al RAT, astfel încât în prezent municipiul are un grad de îndatorare foarte mic și ar putea accesa fără probleme creditele propuse.

De asemenea, reamintim că la sfârșitul acestei luni, Consiliul Local Brașov, precum și Consiliul Județean, vor avea de aprobat asocierea pentru construcția Aeroportului Brașov, asociere în care Municipiul va avea 51% din acțiuni sau din părțile sociale. În asociere va intra ulterior și Ghimbavul, iar apii se va calcula exact care este cota de participare a fiecărui participant, în bani. Potrivit estimărilor de la acest moment, finalizarea ”la cheie” a aeroportului necesită aproximativ 35 de milioane de euro fără TVA, care se adaugă celor aproape 25 de milioane de euro cheltuite deja.