
500 de tone de gunoi ajung zilnic în singura groapă de gunoi ecologică din județ, care se află la marginea Brașovului. Din această cauză, prima celulă de depozitare a deșeurilor s-a umplut deja, ajungând la capacitatea maximă de 1 milion de tone, iar cea de-a doua celulă se va umple și ea până la finele anului, ținând cont că au fost depozitate deja 800.000 de tone de gunoi. Administratorul haldei ecologice, societatea Fin – Eco, a început însă construcția celei de-a treia celule, astfel ca să nu existe riscul ca Brașovul să nu mai aibă loc pentru depozitarea deșeurilor, ținând cont că până la această oră nu s-a mai amenajat o haldă ecologică în județ. „Investiția este 100% privată și se ridică la suma de 2 milioane de euro și întreaga amenajarea se va finaliza cel târziu până la finele anului”, a precizat Ion Mihai, șeful depozitului zonal de deșeuri de la Brașov.
Cum este proiectată noua celulă
Construcția acestei celulele nu este deloc simplă. Practic se sapă până la o adâncime de 21 de metri, pe o suprafață de 398 de metri lungime și 94 lățime. „După ce se va finaliza săpătura pe întregul perimetrul, se va pune un strat de 40 – 50 de cm de argilă, care are rol de impermeabilizare, dar și o serie de materiale geosintetice, cum ar fi bentonită, geomembrană și geotextil, tot în vederea impermeabilizării solului. Încă de la început vor fi montate tuburi orizontale de drenaj care vor prelua zeama care se lasă de gunoi. Aceasta este apoi colectată într-un bazin, iar apoi ajunge în stația noastră de epurare. Totodată, se vor monta și 8 tuburi verticale pentru colectarea biogazului, care se formează din aceste deșeuri”, a explicat reprezentantul Fin-Eco.
În noua celulă se vor putea depozita 900.000 de tone de deșeuri. Muntele de gunoi care se va forma în această nouă celulă va ajunge la o înălțime de 25 de metri (de la nivelul solului), ca de altfel și în cazul celorlalte două celule. „Durata medie de exploatare pentru o astfel de celulă este de 5 ani în condițiile actuale. Sperăm ca odată cu implementarea și respectarea normelor europene în ceea ce privește colectarea gunoiului menajer, să prelungim și durata de exploatare a acestor celule”, a subliniat Ion Mihai.
Planuri de viitor
Proiectul haldei ecologice de la Brașov mai include amenajarea altor trei noi celule, pe parcursul ce se va umple și ultima nou construită. Groapa de gunoi a ajuns să se umple destul de repede, pentru că nu mai există o altă rampă ecologică în județ și în plus, la Brașov, mai ajunge și gunoiul colectat din stațiunile Sinaia, Bușteni și Azuga.
Prima celulă urmează să fie închisă în totalitate în 2015, după ce se va rezolva și problema biogazului, care urmează să fie transformat în energie.
Foarte puțin gunoi se recuperează din stația de sortare
Dacă pe poarta haldei intră zilnic câte 500 de tone de gunoi, doar 5% este recuperat și redevine materie primă. Astfel, aproximativ 340 de tone aduse de gunoiere sunt depozitate direct în celulele de înamagazinare, nefiind cu materiale reciclabile. Restul de 160 de tone de deșeuri menajere sunt introduse în stația de sortare a Fin – Eco.
Staţia dispune de un tocător care reduce dimensiunile deşeurilor, iar prin niște ciururi speciale este separată partea umedă de cea uscată.