Brașovul, pe ultimul loc la atragerea de fonduri nerambursabile prin PNDL

Mihai Popa, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov

Mihai Popa, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov

Consilierul Judeţean Mihai Popa (PSD) a dezvăluit, astăzi, că Brașovul este codaș la absorbţia fondurilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală în perioada  2015 – 2016, în contextul în care PNDL se închide în 2018.

PNDL este un program multianual de finanţare a localităților, inclusiv a judeţelor, prin consiliile județene. Se discută despre lucrări de infrastructură, aprobate după un punctaj.

Prioritare sunt lucrările de apă-canalizare, conform impunerilor venite şi de la Comisia Europeană, plus drumurile judeţene şi comunale, şcoli, cămine culturale, chiar şi săli de sport.

„Astăzi, în septembrie 2016, judeţul Brașov este pe ultimul loc în țară la absorbţia de fonduri, cu o sumă de 30 de milioane de lei.  Comparativ, Harghita a atras 44 de milioane de lei, cu o populaţie de un sfert ca a Brașovului. În frunte este Timiş, cu 298 de milioane de lei, bani decontaţi, cheltuiţi în lucrări de infrastructură. Giurgiu, de exemplu, a primit 238 de milioane de lei. Este o problemă extrem de mare, pentru că județul Brașov a încheiat pentru această perioadă, 2015 -2018, contracte de 250,763 de milioane de lei. Suntem la trei sferturi din program și au rămas nedecontați 218 milioane de lei”, a precizat Mihai Popa.

Consiliul Județean nu a atras niciun ban, deși avea în program reabilitarea DJ Hălchiu – Satu Nou – Dumbrăvița – Vlădeni, lucrări estimate la 5,409 milioane de lei. În frunte sunt Hârseniul și Drăgușul.

„Această situație este determinată de lipsa de implicare a autorităților locale, mai ales din partea Executivului CJ, care au mai multe atribuții în acest domeniu și care se preocupă mai mult de imagine, dar și a aleșilor locali, mulți dintre ei noi în funcții, și care nu au nicio vină, dar sunt și mulți care au mai multe mandate. Solicităm autorităţilor judeţene, în special, să-şi facă întâi treaba şi apoi să discutăm, pentru că situaţia este tragică și este păcat să sufere cetățenii Brașovului”, a afirmat Mihai Popa, secretar executiv al PSD Brașov.

 

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Soția lui Ionel Ganea: "Sperăm la o minune". Pe cine dă vina pentru accidentul care l-a băgat pe fiul ei de 2 ani, în comă: „Nimeni nu se întreabă asta!”

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov