Centrul Cultural Reduta a câștigat primul proiect depus la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), urmând să primească o finanțare de 87.500 lei, fonduri nerambursabile.
Proiectul „Zilele Redutelor Culturale din Transilvania și Banat” va fi implementat în anul 2023, cu ajutorul partenerilor Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca și Teatrul German de Stat din Timișoara.
Acest proiect va face cunoscute publicului din Brașov, Cluj-Napoca și Timișoara, istoria celor trei redute culturale înființate în secolul al XIX-lea și valorile actuale comune ale acestor instituții, prin organizarea în cele trei centre a unei expoziții foto-documentare itinerante și a unui program cultural-artistic specific fiecărui partener.
„«Zilele redutelor culturale din Transilvania si Banat» este un demers cultural care isi propune promovarea reciproca a unor valori culturale comune din Timisoara, Cluj-Napoca si Brasov, prin cercetarea si documentarea istoricului si specificului redutelor culturale, valorificarea in forma unei expozitii foto-documentare a istoricului si specificului redutelor culturale si conceperea si prezentarea publica a unui program educational, cultural si artistic specific celor trei redute culturale din Transilvania și Banat: Teatrul German de Stat Timisoara o piesa de teatru si un atelier educational de teatru, Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca o expozitie foto-documentara si un atelier educational etnografic, iar Centrul Cultural Reduta Brasov un spectacol de dans si un atelier educational de dans”, a precizat, pentru newsbv.ro, managerul proiectului, Bogdana Ioana Banu.
La finalul proiectului vor fi realizate o productie video si o expozitie multimedia, ambele productii fiind disponibile online.
Finanţare nerambursabilă AFCN: 87,500.00 lei. Contribuţia proprie a solicitantului este de 40,499.00 lei.
Proiectul cultural se va desfăşura de la data de 01.02.2023 la data de 31.07.2023.