„Harta corupţiei locale”, o analiză lansată miercuri de România Curată şi Societatea Academică din România (SAR), relevă că Bucureştiul, urmat de judeţele Maramureş, Bacău şi Caraş-Severin se află în topul naţional al corupţiei, în timp ce la polul opus se află judeţele Sălaj şi Mehedinţi.
„Un lucru care nu este evident — uitaţi-vă la o comparaţie între pedepsele cu executare şi pedepsele cu suspendare, între două categorii de persoane: persoane cu funcţii importante şi persoane cu funcţii neimportante, primii nu sunt la risc atât de mare ca restul lumii, dovadă că ei iau totuşi mai mult pedepse cu suspendare decât pedepse cu executare faţă de simplii ‘muritori'”, a afirmat preşedintele SAR, Alina Mungiu Pippidi.
Un alt aspect relevat de Harta corupţiei locale este reprezentat de ponderea mare a primarilor condamnaţi pentru corupţie în perioada menţionată. Astfel, între 2010 şi 2014 au fost condamnaţi definitiv 56 de primari şi 16 viceprimari.
„Cert este că avem oameni foarte corupţi ca primari, pe care lumea continuă să îi aleagă, (…) pentru că oamenii nu au de ales. Am găsit o asociere semnificativă între numărul de condamnări DNA pe un judeţ şi participare la vot. Lumea nu se duce la vot sau se duce din ce în ce mai puţin la vot în judeţele corupte, pentru că percepe că nu are de ales. Aceiași oameni politici se prezintă din partea feluritelor partide și percepţia este că sunt toţi la fel de corupţi”, a arătat Pippidi.
În Brasov au fost finalizate 57 procese (în perioada 2010-2014), 59.65% fiind condamnări cu suspendare, în 40,35% dintre cazuri au fost implicate fonduri UE, în 36.84% dintre cazuri condamnații lucrau în sectorul public și în 38,6% aveau funcție de conducere. LISTA PERSOANELOR CONDAMNATE – AICI!
Județul Brașov este pe locul 22 în topul național în privința corupției. Topul integral îl găsiți AICI!