Brașovul are un asteroid. Poartă numele lui Lucian Curelaru. Oamenii pe care îi întâlnesc mă fascinează mereu, sunt oamenii de lângă noi, sunt povești pe care nu le știm, deși comunicăm destul de des, dar pe alte teme, și aflăm cât de spectaculoși sunt prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.
O astfel de poveste o puteți citi în interviul de azi. Este povestea brasoveanului al cărui nume îl poartă un asteroid. Lucian Curelaru, astronom amator, de profesie IT-ist, se descrie ca simplu cetățean al Pământului. Este membru al Asociației Ucenicul Amator, membru Mensa România, membru în echipa Euronear.
Cine este Lucian Curelaru?
Lucian: Numele meu este Lucian Curelaru. Sunt pasionat din copilărie de astronomi. Pe parcursul timpului am ajuns, ca pe lângă meseria pe care o am, să am un al doilea job, de a mă uita și a căuta lucruri pe cer, și de a colecta date de pe cer. În general cu scopuri științifice, pentru a contribui cu o picătură în oceanul cunoașterii umane, a fost întotdeauna dorința mea.
Cum ați pornit pe acest drum? Ce v-a atras? Când v-ați uitat prima oară la astre?
Lucian: E o poveste destul de lungă. E o poveste care începe undeva la limita amintirilor. Undeva în copilărie. Că atunci când îți amintești numai câteva secvențe. Una dintre secvențe este vizita unui unchi de al meu care era profesor de matematici pure la București, Intâmplător, sau poate nu întâmplător, avea același nume că și mine. Mi-a adus în dar, eu fiind un copil de 4 ani, mi-a adus un set din care se putea construi o lunetă și un microscop, acum se găsesc în toate magazinele, atunci pe vremea aia era o raritate.
În ce an se întâmpla?
Lucian: În jur de 1980, acela a fost un prim pas, nu a avut un efect imediat. Unchiul meu era fascinat de știință, era un cercetător pur sânge. Cred că aceea a fost o picătură. În timp, m-am jucat cu multe alte jucării și din când în când reveneam la acel set.
Și la un moment dat, înainte de liceu în școala generală a început să mă atragă mai mult și am vrut să construiesc o lunetă mai mare. Nu prea exista să cumperi cum poți acum să cumperi pentru copil o lunetă, un telescop mai mic, mai mare. Mai de joacă, mai în serios, și m-am apucat cu ajutorul tatălui meu să construiesc dintr-o lentilă de ochelari și din țevi de instalații.
Am găsit o carte, neexistând posibilitatea de cumpărare, în schimb existau cărți ale altor oameni, astronomi, care explicau cum se poate construi așa ceva. La început am construit o luneta. M-am dus cu ea pe Tâmpa, m-am uitat ce frumos se vede orașul. Intr-o seară am îndreptat-o spre cer, atunci a început mai concret toată povestea, când am văzut stelele, cu o lunetă care totuși față de ceva profesional era o jucărie, am fost pur și simplu fascinat.
Am început să caut toate cărțile, puține pe vreme aia, de astronomie și am început să mă documentez. Așa a început povestea.
Dar nu o să îl uit pe unchiul meu, care cred că a pus sămânța întregii povești.
Este mai frumos de privit cerul decât Pământul? Ce vă atrage la cer?
Lucian: Cred că totul pornește dintr-o pasiune pentru necunoscut, pentru mistere, înafară de necunoscut. In toată copilăria mea am fost fascinat de orice lucru care nu avea o explicație clară și incercam să descopăr care este explicația din spatele acelui lucru.
M-am învârtit în tot felul de zone, la un moment dat istorie, cum suntem într-un oraș cu tot felul de clădiri istorice. Mă duceam cu copiii prin totul felul de clădiri vechi, prin catacombe, căutam noi comori. La un moment dat mă gândeam eu că nu mă interesează comorile, poate găsesc un document ceva, care să povestească ceva.
M-au fascinat tot felul de alte mistere, de care auzeam mai mult sau mai puțin. Nu prea aveam acces la informații, dar mai scapă câte ceva, am circulat mereu în lumea misterelor. Unele mai mult spre știință altele mai puțin. Erau și multe lucuri paranormale, dar in orice caz întotdeauna am avut o curiozitate și mi-a plăcut să încerc să dezleg tot felul de mistere.
Este cerul un mister?
Lucian: O, da, Universul este plin de lucruri pe care nu doar că nu le înțelegem, dar poate nici nu vom reuși cu capacitatea noastră intelectuală să le înțelegem vreodată.
Noi cumva suntem limitați. Reușim în ultima vreme, prin intermediul matematicii să încercăm să înțelegem unele fenomene din Univers, să le calculăm, pentu că ele sunt greu de perceput, cum sunt poveștile cu găurile negre, cu spațiul cu mai multe dimensiuni.
Eu nu reușesc nici acum, după ani de citit, să îmi imaginez, să fiu confortabil cu conceptul respectiv, pentru că eu trăiesc într-un spațiu cu 3 dimensiuni. E clar că astronomia este un domeniu vast, plin de mistere. Universul cam așa este, cu cât căutăm mai mult cu atât descoperim mai multe lucruri pe care nu le înțelegem.
Care a fost pasul de la pasiunea din copilărie la ceea ce faceți astăzi?
Lucian: Nu a existat un moment anume, totul a decurs cumva treptat. Din copilărie, de când am început să citesc mult despre astronomie. Am fost fascinat de cercetătorii care au descoperit multe lucruri. Inclusiv cercetători români, și întotdeauna mi se părea o țintă “a, ce frumos ar fi să ajung și eu vreodată să descoper ceva”.
Nu pentru a ajunge celebru, ci pentru a avea bucuria aceea de a găsi ceva, ce nimeni altcineva nu a descoperit, că am contribuit cu ceva. Urmărind pasiunea aceasta, la un moment dat am avut chiar intenția de a o face profesie, dar în România era puțin dificil.
Nu am renunțat niciodată de a îmi urma pasiunea. Am început de la observații simple, la fotografie. În final am ajuns la ceea ce visam în copilărie, să încerc să adun date care chiar să aibă o valoare. Să contribuie cu foarte puțin. Știința e mare, la zona aceasta a cunoasterii, și așa am ajuns la un echipament pe care îl am astăzi.
De menționat, că având in vedere tehnica modernă, eu lucrez, nu numai eu, sunt și alții, dar eu lucrez pe două direcții: una sunt observațiile directe pe echipamentul meu. Dar există si o zona, care este din ce in ce mai populară acum, de a folosi date colectate de observatoarele mari, care datorită dezvoltării internetului sunt accesibile pentru toată lumea.
Telescoapele mari colectează o grămadă de imagini de o calitate fabuloasă față de ce pot eu de acasă, toate aceste imagini sunt lăsate la liber pentru cei care au un proiect de cercetare.
Avem în România observatoare astronomice de această capacitate?
Lucian: Nu, din păcate România e în urmă din punct de vedere tehnic, dar noi putem accesa imagini de la toate observatoarele, fără să avem un cost, și în timp s-a dezvoltat o rețea.
Când un telescop fotografiază o bucată de cer, caută ceva. Telescoapele mari au un câmp destul de mare și uneori din întâmplare vor surprinde și alte fenomene care în acel moment nu erau urmărite și nimeni nu și-a dat seama, că a trecut prin câmp un asteoroid, sau o supernovă.
Pare a caută acul în carul cu fân. Dar care e șansa să nimeresc pe imaginea mea așa ceva. Cantitatea de imagini e imensă. Sunt zeci de milioane de imagini care au fost folosite doar ca scop primar. Pornind de la această bază mare, sigur voi găsi ceva pe unele dintre ele. Folosind și partea de IT, care este și profesia mea, se pot imbina lucrurile. Se pot scrie softuri care să încerce să depisteze anumite lucruri pe imagini, nu direct, ci indirect, calculăm orbita unui asteroid, si căutăm prin imagini.
Mi-a atras atenția un aspect, noi calculăm, noi căutăm, există un grup, lucrați în grup sau independent?
Lucian: Da, eu am aderat la un grup, pornit de un astronom român, Ovidiu Vaduvescu. Care acum lucrează la telescoapele din Canare, un grup de cercetare spaniolă, și care înafară de cercetarea pe care o face el, a demarat acum mai bine de 15 ani un proiect care se numește Euronear, din dorința de a crea în Europa o zonă de cercetare care să aducă mai multe contributii în lumea căutării asteroizilor potențial periculoși sau apropiați de Pământ.
În momentul acesta și până acum situația era că doar SUA au o contribuție relativ mare aici, și e păcat să nu ne folosim și resursele din Europa. Așa a pornit acest proiect Euronear, la care treptat au aderat diverși cercetători sau astronomi amatori cum sunt eu.
Câte ore vă petreceți privind cerul?
Lucian: E greu de spus, în funcție de cum îmi permite timpul. In funcție de fenomenele ce se petrec. Apar fenomene care se văd într-un anumit moment și atunci trebuie să fiu pregătit în acel moment. Apar situații că cineva a descoperit un asteroid nou. Vrem să vedem dacă nu există pe imagini mai vechi. Sunt momente, depinde de timpul meu, de ce necesități apar. Nu știu să spun o medie, dar undeva la 2 ore poate și mai mult pe zi.
Datorită dumneavoastră Brașovul are un asteroid.
Lucian: Pe scurt, aș vrea să lămuresc un lucru. Toată lumea are senzația că un obiect de pe cer care poartă numele cuiva a fost descoperit de acea persoană. Este parțial adevărat, orice cometă care va fi descoperită de un astronom va purta numele acelui astronom.
E cunoscut un astronom român care se numește Victor Daimaca. A desoperit două comete care îi poartă numele. La asteroizi există altă regulă. Regulile acestea sunt stabilite de Uniunea Astronomică Internațională.
Regula este că cel care a descoperit un asteroid poate propune un nume pentru acel asteroid. La început s-au pus nume de personalități istorice. De la un moment încoace, au început să se dea nume de asteorizi în general cercetătorilor sau oamenilor care au adus o oarecare contribuție în zona științei. Nu neapărat în astronomie, dar totuși fiind în breasla astronomiei, astronomii sunt preferați. Cam așa se întâmplă că numele cuiva ajunge să fie pus unui asteroid. da, si Brașovul are un asteroid
Există asteroidul Eminescu.
Există și asteorizi cu personalități române din trecut. Există asteorizi cu numele astronomilor din generații precedente. De exemplu, cel care m-a inspirat pe mine în construcția lunetei se numește Matei Alexescu a primit și dânsul un asteroid.
În timp, s-a ajuns să primească și astronomii contemporani această onoare. În general propunerea respectivă se face cu o justificare. Se înaintează unei comisii care este controlată de Uniunea Astronomică Internațională, care este entitatea planetară a astronomilor.
Acea comisei poate să refuze sau să accepte demersul respectiv. În general nu sunt probleme dacă se respectă regulile. De curiozitate regulile spun că se poate pune orice nume, mai puțin a unui politician, sau a unui militar în viață. Cum am ajuns eu aici? Nu se datorează unui lucru punctual, ci a unor eforturi pe parcursul anilor. În special în acel proiect Euronear, de acolo mi se trage acest bonus.
Propunerea a venit de la fondatorul și șeful acelui proiect.
Pe parcursul anilor am lucrat mult împreună. Am avut mai multe proiecte, mai multe articole științifice. Am lucrat la căutări pe imagini, s-a adunat câte puțîn. S-a gândit că am merita și noi un bonus, spun noi, pentru că nu am fost singurul în tranșa asta de nume, mai sunt încă doi astronomi români și doi străini.
Am primit această onoare, a fost o mare surpriză. Am primit doar un email într-o zi, alături de ceilalți, în care eram anunțați că vom fi nominalizați și in care eram întrebați dacă avem ceva împotriva.
Totuși, una dintre contribuțiile importante, care cred că a avut un impact pentru povestea asta, este că relativ recent, acum câțiva ani, împreună cu încă câțiva colegi am reușit să recuperăm pe imagini un număr de 50 de asteroizi, VR, asteroizi care ar avea o șansă de a lovi Pământul.
Sunt observați ca să știm sigur lucrul asta. E foarte important ca acolo să se aducă noi date. Noi am reușit să colectăm de pe imagini vechi, date despre 50 de astfel de asteroizi clarificandu-le și situația. Majoritatea s-a lămurit că nu au șanse să lovească Pământul. Pare a căuta acul in carul cu fân, totuși noi am găsit 50 de astfel de asteorizi la care le-am imbunatatit orbitele
Ne puteți descrie asteroidul?
Lucian: Numărul asteroidului este 574300. Diametrul nu este exact cunoscut pentru că obiectul se află undeva intre Marte și Jupiter. E prea mic pentru a fi măsurat direct. Prin măsurători indirecte se știe că diametrul e peste 300 m și mai mic de 650 m. Asteroizii de astfel de dimensiuni au în 99% din cazuri forme neregulate de “cartof”.
La strălucirea cea mai mare poate fi văzut la limită cu echipamentul pe care îl detin. La stalucirea cea mai slabă e nevoie de un telescop de observator mediu. Nu îmi pot vedea asteroidul de acasă decât în unele perioade de timp, când se află mai aproape de Pământ.
Anul pe acel asteroid durează 3.45 ani terestrii. 574300 a fost descoperit în 2014 de catre echipa Euronear. Doar acum s-a ajuns în faza in care a putut primi un nume. Este necesar să fie observat pe parcursul câtorva ani pentru că orbita sa să fie finală și precisă și doar după aceea iese din statusul de “provizorat”
Si Brașovul are un asteroid, datele tehnice alte asteroidului se pot găsi aici: ASTEROID
Sunt copiii atrași de astronomie?
Lucian: Copiii sunt atrași foarte mult, mai ales de partea vizuală, de a privi prin telescop. Noi am creat la un moment dat un club. Recent am făcut un fel de joint cu un alt club, Ucenicul Astronom. Are o activitate foarte vastă în zona copiilor. Încercăm să mergem împreună mai departe pe calea asta și sperăm să aducem câte mai multe informații și copiilor.
Ce întrebări pun copiii?
Lucian: Am avut și surprize, sunt unii copii care clar au prins chestia asta și vin mereu cu întrebări tot mai complicate. Greu de spus, e o plajă foarte largă, de la detalii “ce e cu planeta aia”, “cum e pe acolo”, până dacă am văzut ozn-uri, ori vreun extraterestru. Cum să găsească un anumit lucru pe cer, ce este acel lucru? O mulțime de astfel de întrebări.
De ce sclipesc stelele?
Lucian: Totul se datorează faptului că lumina trece prin atmosfera terestră, care nu e așa stabilă cum pare. Ceea ce ajunge de la stele e o rază de lumina foarte fină. Planetele care sunt aproape emit o cantitate mai mare de fotoni. Ele par stabile, puncte care nu sclipesc. Stelele în schimb tot timpul dau senzația că sclipesc. Noi practic le privim ca și cum ne-am uita printr-un pahar cu apă, e cam același efect.
Care este vârstă Universului?
Lucian: Vârsta Universului din punct de vedere al științei s-a tot schimbat. S-au descoperit tot felul de lucruri, problema e că în astronomie, ca în orice altă știință, lucrurile se construiesc mereu unele pe altele. Nu avem toate informațiile pe care ni le-am dori. Acum vârsta calculată a Universului este la 13 miliarde de ani. Au fost variații, pentru că făcând anumite calcule și pornind pe anumite logici s-a ajuns la tot felul de cifre, pentru ca mai apoi să se descopere o eroare în calcul.
Asteoridul care vă poartă numele, ce vârstă are?
Lucian: El are vârsta sistemului solar. Cam tot ce se află în sistemul solar are vârsta sistemului solar. Majoritatea asteroizilor stau undeva între Marte și Jupiter în acea centură de asteroizi. Mai sunt și unii care trec pe lângă noi, ei sunt excepții. Acolo se pare că la formarea sistemului solar materia nu a reușit să se coaguleze, probabil datorită lui Jupiter, într-o planetă și atunci au rămas acei asteorizi. Este material de la începutul sistemului solar.
În toată această activitate aveți vreun regret?
Lucian: Greu de spus. Am avut momente în care am regretat faptul că nu am plecat pe zona această ca o carieră, și regretul asta a persistat o perioadă.
Regretul acesta s-a stins puțin în momentul în care am văzut că meseria pe care o am, în zona IT, se poate combina cu cunoștințe de astronomie, și se poate produce ceva de valoare. Atunci mi-am dat seama că poate nu a fost greșită alegerea.
Fără partea de IT nu puteam să lucrez la fel de eficient în proiectul Euronear. Nu mai sunt la fel de convins că a fost greșit că nu am încercat mai mult să merg pe calea asta. Vedeam astronomii care lucrează în domeniu că pot aloca mai mult timp, și că pot să abordeze subiecte de o complexitate mai mare, dar acum sunt împăcat cu această alegere.
Putem vorbi despre planurile de viitor?
Lucian: Vreau să mergem mai departe. Tot timpul există lucruri de cercetat, de căutat. Îmi doresc să mergem cu acest proiect Euronear cât mai departe, să reușim să fructificăm cât mai mult din ideea de a căuta pe imagini deja existente, paralel îmi doresc să am și eu șansa să observ cu instrumentele mele niște fenomene interesante. Pentru că nu știi niciodată de unde sare iepurele.
Care a fost cel mai interesant fenomen pe care l-ați observat?
Lucian: În ultimii ani am observat de mai multe ori un fel de eclipsă, se numesc ocultatii în lumea astronomilor, dar nu clasica eclipsa de lună, ci o eclipsa produsă de un obiect de la marginea sistemului solar din zona lui Pluto asupra unei stele.
Se pot observa lucruri de acest fel, te uiți la o anumită stea, știi când se întâmplă, și dispare în câteva secunde. Nu e vorba de luna care e la 400 de mii de km, ci e vorba de un bolovan de 1 km care e undeva la marginea sistemului solar.
E fascinant să pot observa o astfel de eclipsa atât de îndepărtată și e interesant că se poate face cu instrumente care sunt accesibile unui amator. Observațiile de acest gen sunt foarte importante. Sunt mai mulți observatori care urmăresc același fenomen, și punând datele acestea cap la cap se pot determina anumite date fizice despre obiectul de la marginea sistemului solar.
Dacă e rotund dacă are o anumită formă, care e dimensiunea lui sunt foarte greu de determinat.
La ce folosesc toate aceste date adunate? Cu ce ne ajută observarea cerului?
Lucian: Există date care ne ajută în mod direct și date care ne ajută în mod indirect. Majoritatea întradevăr par să nu ajute, dar vor ajuta la o înțelegere mai bună a sistemului solar, dacă știm despre mai multe astfel de obiecte punând cap la cap datele putem înțelege lucrurile.
În felul acesta, se bănuiește că ar mai exista o planetă. Punând cap la cap niște date care fiecare separat nu au importantă. Orice observare care poate părea acum inutilă, peste ani și ani poate conduce la o descoperire foarte mare.
Oamenii de stiința sunt puțin ciudați, că să zic așa, observă lucruri doar ca să le observe, chiar dacă nu implică ceva în mod direct.
Mulțumim!
Sursa foto: fb Asociatia Ucenicul Astronom, Astroclubul Brasov, maximusphotography.net, Euronear
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!