Brașovul a fost, din nou, săptămâna trecută, în topul județelor cu cele mai multe cazuri de COVID-19

Brașovul a fost, din nou, săptămâna trecută, în topul județelor cu cele mai multe cazuri de COVID-19

În perioada 29 mai – 4 iunie, conform Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), 37% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în București și în județele Timiș, Iași, Prahova și Brașov.

În perioada de referinţă au fost înregistrate 1.009 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 9 decese la pacienţi cu COVID-19.

Potrivit raportului săptămânal de supraveghere, 51,6% dintre cazurile confirmate s-au înregistrat la persoane care nu s-au vaccinat anti-COVID.

Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 49,5% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.

Conform sursei citate, 88,9% din totalul deceselor s-au înregistrat în Dâmboviţa, Bistriţa Năsăud, Călăraşi, Harghita şi Mureş. Potrivit INSP, 66,6% din decese s-au înregistrat la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 86,6% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,7% la bărbaţi.

Dintre persoanele care au murit, 93,8% aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate