Primăria Braşov a reluat procedurile de reatribuire a locurilor de parcare rezidenţiale din oraş. Prima etapă a avut loc ieri (8 mai), pentru cartierul Astra I, unde au fost disponibile aproximativ 1.000 de locuri de parcare.
La procedură au participat 182 de braşoveni dintre care doar 167 au şi luat un loc. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, ceilalţi 15 fie au renunţat, fie au participat la licitaţie şi au pierdut locul pe care şi l-ar fi dorit.
Astfel, peste 800 de locuri de parcare au rămase libere în cartierul Astra I, urmând ca din 18 septembrie să înceapă etapa a doua.
Din locurile de parcare atribuite, 11 au fost obţinute de persoane care deţin mai multe maşini. Cele mai multe locuri, respectiv 4, au fost atribuite unui braşovean care domiciliază pe strada Lunii, scrie BunaZiuaBrasov.
Pe de altă parte, doar pentru două locuri de parcare s-a licitat, restul au fost atribuite la tariful stabilit de municipalitatea braşoveană, mai exact 132 de lei. Pentru unul dintre locurile de parcare licitate de pe strada Venus s-a ajuns la o taxă anuală de 300 de lei.
Următoarea procedură de reatribuire a locurilor de parcare va fi pe 15 mai, la ora 10.00, la Primărie, pentru zona Astra II.