Eveniment

Brașovenii au la dispoziție 16 puncte de colectare a deșeurilor electrice si electronice

Iulia Ghervan

În Brasov luna Curateniei de Toamna a debutat deja, iar in perioada 19-20 octombrie 2024, Asociația ECOTIC în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu şi Eco Civica Center organizează campania de conștientizare și colectare “Brașov Reciclează”, îndemnând cetățenii să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE).  Fiecare persoană care va preda deșeuri electrice de dimensiuni mici și medii va fi înscrisă la tombola cu premii, iar cei care predau deșeuri electrice voluminoase vor fi premiați garantat.

Locuitorii orașului Brașov vor avea la dispoziție 16 puncte de colectare,  la care vor putea aduce și preda spre reciclare deșeuri de echipamente electrice, asigurându‑se astfel că acestea vor fi reciclate în mod corect. Programul punctelor de colectare este 10:00-17:00.

„Luna curateniei de toamna a inceput deja in Brasov si dorim sa oferim locuitorilor un cadrul organizat in care sa poata preda reposabil deseurile electrice si electronice, astfel impreuna cu Primaria Municipiului Brasov, Asociatia ECOTIC si ADI ISO Mediu, vom amplasa weekendul acesta 16 punctele de colectare pentru cetateni. Ii indemnam pe Brasoveni sa se debaraseze de aparatele electrice vechi sau stricate la unul dintre punctele de colectare sau sa solicite ridicarea gratuita a acestora de la domiciliu.– Zaharcu Iulia, manager ECO CIVICA CENTER

Nr Amplasament puncte provizorii de colectare
1 Livada Poştei – in parcare, lângă Biblioteca Județeană
2 Astra – B-dul Saturn nr.32 – în faţă la Galeriile Orizont
3 Bartolomeu – Str. Gospodarilor nr.3 – lângă Locul de Joacă
4 Calea Bucureşti – Parcul Someş
5 Centrul Civic – în parcarea din faţa Sergiana Center
6 Centrul Vechi – Str. Avram Iancu intersecţia cu Str.Bisericii Române
7 Craiter – Str.Hărmanului nr.110 intersecţia cu Str. Pavilioanele CFR
8 Făget – Str. 13 Decembrie, lângă statia RAT
9 Florilor – B-dul  Alex. Vlahuţă nr.10 în faţă la ITC
10 Griviţei nr.47 – intersecţia străzii Emil Racovita, lângă Locul de Joacă
11 Metrom – Str. Carpaţilor, nr 60, obiectiv 71 (în incinta Metrom)
12 Prund – Schei – P-ţa Unirii lângă statia RAT
13 Răcădău – Parcul Trandafirilor- lângă Carrefour Magnolia
14 Tractorul – Str. Oltet nr.12  – lângă Piaţa Tractorul
15 Noua – Dârste – Str Prunului nr 9, lângă staţia RAT
16 Stupini – Str Bârsei, lângă Biserică

Preluarea gratuită de la domiciliu a echipamentelor voluminoase (mașini de spălat automate, TV, aragazuri, frigidere și combine frigorifice sau centrale termice) se face pe baza programării la numărul de telefon 0742 400 404 (apelabil de luni până duminică, între orele 9.00 – 17.00) sau la email-ul: comenzi@ecocivicacenter.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !