Social

Braşovenii care nu îşi curăţă zăpada din faţa casei sau a firmei riscă amenzi

Gabriela Bunghez

În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va trece la controale pentru a vedea dacă cetățenii respectă HCL 627/2007 privind Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare în Municipiul Brașov care prevede că:

„Utilizatorii, persoane fizice sau juridice, instituţii publice de pe raza Municipiului Braşov, au obligaţia să îndepărteze zăpada sau gheaţa existentă pe trotuare şi alei pietonale pe toată lățimea acestora sau cel puţin doi metri în dreptul imobilelor unde locuiesc, îşi desfăşoară activitatea sau pe care le folosesc în alte scopuri”.

Persoanele fizice trebuie să curețe zăpada și gheața formată în fața imobilelor de locuit iar persoanele juridice, din fața firmelor.

Sancţiunile date de oamenii legii pentru necurăţarea zăpezii şi a gheţii din faţa casei şi a imobilelor deţinute sau în care braşovenii îşi desfăşoară activitatea, de pe trotuare şi alei pietonale, sunt cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.

În schimb, pentru persoanele juridice, valoarea amenzilor creşte şi variază între 1.000 şi 2.000 de lei.

Totodată, în cazul în care sunt țurțuri pe acoperișul imobilelor, cetăţenii sunt obligați să-i îndepărteze pentru evitarea accidentelor.

Cei care nu se conformează sunt pasibili de amenzi.