Astăzi se împlinesc 50 de ani de la obţinerea singurei medalii de aur din istoria voleiului românesc. Puțini mai știu la această oră că un brașovean a fost conducătorul de joc al generaţiei de aur care a scris pagini de istorie în voleiul european şi mondial.
De cinci ori câştigător al Cupei Campionilor Europeni, medaliat cu aur la Campionatele Europene de la Bucureşti (1963), vicecampion european la Praga (1959), medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de la Rio de Janeiro (1960) şi Moscova (1962), Gheorghe Ferariu a fost coleg de generaţie cu jucători precum Horaţiu Nicolau, Aurel Drăgan, Vasile Pavel sau Davila Plocon.
El s-a născut la Braşov la data de 24 august 1936 şi a îmbrăţişat voleiul într-o perioadă în care în România abia se puneau bazele unui campionat naţional şi ale unei federaţii de specialitate. „În primii doi ani de liceu, profesorii ne-au insuflat dragostea pentru sport. Orele de educaţie fizică erau clasice, făceam gimnastică suedeză, iar cei care aveau talent erau îndrumaţi spre sport de performanţă. Eu am optat pentru fotbal, dar datorită insistenţelor tatălui meu căruia îi era frică că o să mă accidentez, am ajuns la volei. Iniţial am practicat doar de plăcere, însă încetul cu încetul am fost selecţionat în echipa Tânărul Dinamovist ”, îşi aminteşte Ferariu.
Maestru emerit al sportului încă din anii 60, Ferariu consideră anul 1949 ca fiind de referin]` în istoria voleiului românesc. „În acel an, ruşii au venit la Bucureşti şi au susţinut un meci demonstrativ, jucând patru contra patru în Sala Floreasca. Au venit cu cei mai buni jucători. Noi nu aveam echipă naţională, atunci s-au pus bazele voleiului românesc. Oamenii au început să îndrăgească voleiul. Am debut la Tractorul Braşov în săli arhipline. Mulţi rămâneau în afara sălii şi ascultau transmisiile radio ale partidelor”, rememorează fostul voleibalist.
Mânării comuniste
La nivel de club, Ferariu a strâns şapte finale ale Cupei Campionilor Europeni, toate în culorile Rapidului. Cinci dintre acestea s-au soldat cu trofeul în vitrina clubului, asta deşi Ferariu a jucat un singur sezon la Rapid. „Se mai practica la acea vreme. Eu jucam la Universitatea Cluj sau Tractorul Braşov, dar în Europa evoluam pentru Rapid. Cei de la forul internaţional nu ştiau, ziariştii români nu aveau voie să ne evidenţieze în cronicile meciurilor din campionatul intern, iar cluburile erau de acord. A fost un singur an în care am jucat cu acte în regulă. În 1961 am fost numit consilier jurist la Ministerul Transporturilor din Bucureşti şi am jucat pentru Rapid în campionatul intern, reuşind şi singurul titlu al României din cariera mea. 2.000 de rapidişti făceau o atmosferă insuportabilă pentru adversari. Lucrurile s-au complicat câţiva ani mai târziu, la cele două finale româneşti ale Cupei Campionilor. Dinamo a contestat în 1967 dreptul nostru de joc. Oficialii europeni au fost anunţaţi în privinţa noastră şi ni s-a interzis să jucăm în final“.
Întreaga poveste, AICI