Brașoveanul Gabi Tamaș și-a anunțat retragerea din fotbal la 39 de ani: ”E o zi tristă pentru mine”

Brașoveanul Gabi Tamaș și-a anunțat retragerea din fotbal la 39 de ani: ”E o zi tristă pentru mine”

În cursul zilei de vineri (27 octombrie), Gabriel Tamaș a susținut o conferință de presă în care și-a anunțat retragerea din activitate.

Ultima dată legitimat la Concordia Chiajna din Liga a 2-a, Gabriel Tamaș se retrage din fotbal cu 18 zile înainte de împlinirea vârstei de 40 de ani.

Stoperul cu 67 de selecții în echipa națională a României a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă susținută la GSP.

”Azi e o zi cam tristă pentru mine. Poate și pentru voi, că nu mai aveți ce să scrieți. E foarte dificil să te desparți de lucrul pe care-l iubești cel mai mult, când ești în fotbal de o viață. Dar vine și ziua asta, când te desparți. (…)

Voi continua să stau lângă fotbal, să ajut fotbalul cum pot. În primul rând vreau să-i mulțumesc tatălui meu, care m-a dus la fotbal”, a declarat Tamaș.

”Psihic nu mai pot juca!”

”Psihic nu mai pot juca! Fizic aș mai putea 5-6 ani. Când ajungi să plângi în casă pentru că pui suflet, dar nu vezi roadele, nu ești bine. Degeaba ești bine fizic, dacă nu ești fizic. Nu îmi văd rolul, nu îmi văd țelul. Eu ridic mâna și spun că nu mai pot. Nu e vorba doar de Chiajna, ci de nivelul fotbalului.

Am sub 86 de kilograme. Eu sunt un rebel, dar sunt și emotiv. Pun totul la suflet. Când ajungi la o vârstă, într-o perioadă a vieții în care ajungi acasă și te gândești ce nu ai făcut bine, e greu să mai continui.”, a continuat Tamaș.

”Retragerea nu vine după o ceartă cu domnul Lincar”

Fundașul a ținut să precizeze faptul că decizia nu a venit în urma unor discuții acide cu Erik Lincar, antrenorul Concordiei Chiajna, după ce Tamaș s-ar fi prezentat într-o dimineață în stare de ebrietate înainte de o ședință de antrenament.

”Retragerea nu vine după o ceartă cu domnul Lincar sau domnul Tănase. Nu am avut nicio dispută. S-au scris multe. Când eram tânăr puneam mai multe la suflet. Acum pun mai mult și poate și asta m-a făcut să mă retrag.”

”Voi înființa o academie”

Tamaș nu poate sta departe de fotbal, intenționând să investească în sportul care l-a consacrat.

”Eu am și alte planuri și nu le puteam face dacă jucam fotbal. Am carnet de antrenor, vreau să continui școala de antrenori și să fac și ce ține de managemtul fotbalistic. Am intrat într-un proiect. Veți auzi mai multe în zilele viitoare. E un proiect care va ajuta sportul.

Voi înființa, până în ianuarie, o academie care va ajuta copiii să aibă ce nu am avut eu. Va fi fără bani sau cu puțini bani, că nu putem jecmăni lumea.”

”Echipa la care m-am simțit cel mai bine a fost Dinamo!”

Când privește în urmă, Gabi Tamaș este mândru de realizările pe care le-a avut în cariera de fotbalist.

”Am avut 67 de selecții la națională, am jucat în Spania și Anglia. Am făcut ceva în cariera de fotbalist. Nu am fost un neica nimeni. Sau un alcoolist cum mă credeți voi, sau cine mă crede. Mă doare direct în c… Pe hârtie, spun cam multe. Echipa la care m-am simțit cel mai bine a fost Dinamo!”

Stoperul a evoluat la FC Brașov, Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Bromwich Albion, Doncaster, Watford, FCSB, Cardiff, Hapoel Haifa, Astra, U Cluj, FC Voluntari, Petrolul și Concordia Chiajna.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate