Brașoveanca Mariana Polatos, singura candidată a PS belgian în comuna neerlandofonă Wemmel

Brașoveanca Mariana Polatos, singura candidată a PS belgian în comuna neerlandofonă Wemmel

Alaturi de alti social-democrati români, la intalnirea cu primarul Bruxelles-ului

Are 44 de ani, este căsătorită şi are o fiică studentă, este în Belgia de opt ani şi activează ca asistent administrativ într-un cabinet de cardiologie. A început să facă politică în 2002, la Braşov, în organizaţia de femei a PSD, dar candidează pentru prima dată pentru un post public în administraţie locală.

Comuna face parte din regiunea Flandra, dar este limitrofă Bruxellesului, şi are 15.000 de locuitori, dintre care circa 1.000 de români. Candidata româncă este pe poziţia 16 din lista francofonă a primarului, pentru că există şi o listă neerlandofonă în comună.

„Programul meu se adresează în primul rând românilor şi în al doilea rând cetăţenilor de origine străină. Este o listă francofonă, sunt pe lista primarului, din partea PS belgian. Am un program de campanie alături de colegul meu socialist, pentru că nu suntem decât doi, şi vizăm prin acest program securitatea pe teritoriul comunei, ne-am propus un proiect, să înfiinţăm o casă pentru tineret, în care tinerii să poată avea diferite activităţi, să-şi petreacă timpul. Este o comună în care majoritatea tinerilor au plecat spre Bruxelles şi cei care au rămas sunt puţin vitregiţi. Apoi ar fi curăţenia comunei şi asigurarea unor facilităţi de transport pentru persoanele în vârstă“, povesteşte Mariana Polatos.

Alte articole:   Elevii și studenții pot depune cereri pentru a primi 200 de euro pentru achiziționarea de calculatoare

Ea afirmă că pentru români principala problemă este stabilirea pe teritoriul comunei, în condiţiile restricţiilor existente. ‘Din păcate, informaţiile care se transmit de aici în ţară, nu pot să spun că sunt eronate, dar ajung puţin deformate. Am avut ocazia să fiu contactată de persoane care au fost informate că pot să vină aici, pot să se stabilească fără nicio problemă, şi când au ajuns nu aveau ca posibilitate decât statutul de independent, ceea ce presupune taxe destul de mari, asta dacă nu au o diplomă de liceu cel puţin, dar acest statut presupune taxe care sunt destul de mari. Cealaltă variantă ar fi permisul de muncă, care dacă nu este o meserie în penurie nu se obţine, şi atunci oamenii sunt nevoiţi să se întoarcă acasă sau să lucreze nu are importanţă ce, numai ca să supravieţuiască’, afirmă singura candidata socialistă pentru un post de consilier comunal la Wemmel, în condiţiile în care celălalt candidat al PS vizează funcţia de viceprimar.

Alte articole:   Alexandru Rafila: Părinţii au responsabilitatea să îşi protejeze copiii prin vaccinări

Ea adaugă că românii şi nu numai sunt priviţi cu o anumită rezervă şi se profită foarte mult de faptul că nu-şi cunosc drepturile. „Mă refer la persoane care au venit şi şi-au depus dosarul pentru a obţine o carte de identitate şi din păcate nu li s-a spus de la început toate actele necesare pentru depunere, şi au fost trimişi, retrimişi în ţară pentru copii, lucru pe care eu personal nu-l pot accepta“, spune Mariana Polatos, adăugând că, de multe ori, tot ce poate face pentru români este să-i îndrume către o persoană care le-ar putea da de lucru.

Practic, în condiţiile în care poziţia de consilier comunal este remunerată simbolic, Mariana Polatos spune că s-a înscris în cursă pentru a avea satisfacţia de a-i putea ajuta pe alţii, ‘în condiţiile în care nouă, când am venit aici, mă refer şi la colegii mei, ne-a fost destul de greu, nu am avut niciun fel de suport’.

Alte articole:   Modificări în circulația autobuzelor RATBV pe linia 140 Brașov – Zărnești

„Şansa mea a fost că soţul meu avea naţionalitate elenă, şi atunci am fost asimilată ca făcând parte din familia unui cetăţean al unui stat membru al UE, am intrat în drepturi, am avut imediat drept de muncă, dreptul de a-mi continua studiile şi eu personal nu prea am simţit. Dar am prieteni, am cunoştinţe, am rude care sunt aici şi care s-au confruntat cu probleme“, mai spune candidata PS la Wemmel.

Distribuie dacă îți place!