Eveniment

Brașoveancă găsită moartă în ziua de Crăciun

Sebastian Dan

Foto: arhiva

Dispeceratul Secţiei 4 Poliţie Brașov a fost sesizat telefonic aseară, la ora 18.30, de o brașoveancă, că în ziua respectivă,în  jurul orei 18.20, și-a găsit  cumnata decedată în apartamentul ei.

„În urma sesizării, echipa operativă s-a deplasat la faţa locului, unde a identificat cadavrul unei persoane de sex feminin de  42 ani. Cadavrul, care  nu prezenta urme vizibile de violenţă pe cap și corp, a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei  decesului, iar cercetările sunt continuate în acest caz de polițiști, sub coordonarea unui procuror“, a precizat biroul de presă al IJP Brașov.