Asociația Mă Implic implementează proiectului cultural Sm@rtCult Brașov, prin lansarea aplicației pentru smartphone Brașov Travel Guide și a videoclipului de promovare ,,Simboluri brașovene și naționale”, dedicat Centenarului.
Prin această aplicaţie turiştii au posibilitatea să descopere o parte a patrimoniului construit al Braşovului, locuri ale memoriei şi personalităţi de valoare națională.
Aplicația permite explorarea zonei turistice a Brașovului prin intermediul a trei trasee culturale, în limbile română și engleză.
În contextul anului Centenar, unul dintre traseele propuse cuprinde locuri și monumente în care s-au desfășurat evenimentele care au avut consecințe în planul luptei pentru drepturi politice și naționale a românilor din Transilvania și Țările Române, printre care s-a numărat și casa negustorului Ion Nica, în care a fost elaborat programul revoluției din Moldova, sau locul din Scheii Brașovului, unde a fost intonat, pentru prima dată, imnul național.
Totodată, iniţiatorii proiectului au realizat şi un videoclip de promovare a Braşovului, prin simboluri locale precum Junii Braşoveni şi ale lor tradiţii, dar şi Ziua Jocului Braşoveanca.
Proiectul este finanțat din Bugetul Primăriei Brașov și este inițiat de Asociația Mă Implic, în calitate de co-finanțator și are o valoare totală de aproape 100.000 de lei.
Aplicația este disponibilă pe Google Play și IOS.
Foto: brasovtv.com