În luna ianuarie 2017 s-au născut 2.009 copii în Regiunea Centru, mai mulţi cu 27 faţă de luna precedentă, respectiv cu 28 mai mulţi comparativ cu luna ianuarie 2016, se arată într-o analiză a Direcției Județene de Statistică Brașov.
De asemenea, în aceeaşi perioadă s-au înregistrat 3.091 decese, mai multe cu 241 faţă de luna precedenta, respectiv cu 523 decese mai multe comparativ cu luna ianuarie 2016.
Sporul natural a fost negativ în luna ianuarie 2017 (-1.082 persoane), mai mic comparativ cu luna decemrie cu 214 persoane, respectiv tot mai mic cu 495 persoane comparativ cu luna ianuarie 2016.
De asemenea, în luna ianuarie 2017 s-au înregistrat 13 decese la copii sub 1 an, cu 8 mai puţine decât în
luna precedenta, respectiv tot mai puţine cu 4 faţă de cele înregistrate în luna ianuarie 2016.
Situația în județul Brașov
În luna ianuarie 2017, în județul Brașov s-au născut 452 copii, cu 40 mai puțini față de luna precedentă, respectiv cu 43 mai puțini comparativ cu luna ianuarie 2016. Rata natalității a fost de 8,4‰, mai mică față de cea înregistrată în luna precedentă (9,2‰) și tot mai mică față de ianuarie 2016 (9,3‰).
De asemenea, în ianuarie 2017, în Brașov s-au înregistrat 696 decese, cu 87 mai multe față de
luna precedentă, respectiv cu 177 mai multe față de cele înregistrate în ianuarie 2016. Rata
mortalității a fost 13,0‰, în creștere față de luna precedentă (11,4‰) și mai mare și față de ianuarie 2016 (9,7‰).
Sporul natural a fost negativ în luna ianuarie 2017 (-244 persoane). Rata sporului natural a fost negativă (-4,6‰), mai mică atât față de decembrie 2016 (-2,2‰), cât și față de luna ianuarie 2016 (-0,4‰).
- În luna ianuarie 2017, judetul Brasov se situeaza în clasamentul descrescator pe tara al judetelor
pe locul: - 14 referitor la rata natalitatii;
- 36 referitor la rata mortalitatii;
- 8 referitor la rata sporului natural;
- 18 referitor la rata mortalitatii infantile.