Poliția Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale Brașov a fost sesizată de către un o femeie din municipiul Brașov cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 46 ani, din județul Bacău, a plecat voluntar, la data de 19 aprilie 2022, în jurul orei 11.00, de la reședința sa din municipiul Brașov și nu a revenit până în prezent.
Semnalmente femeie disparută: înălțime 1,70-1,75 m, greutate aproximativ 70 kg. Are păr negru, tuns scurt, ochi căprui, față alungită, ten deschis, constituție normală.
La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu geacă de culoare mov și pantaloni de culoare închisă. În picioare purta pantofi sport de culoare albastră cu model mov.
Femeia nu are asupra sa telefon mobil, cartea de identitate sau sume de bani.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.