BEC Brașov a decis să fie numărate, din nou, voturile din două secții!

BEC Brașov a decis să fie numărate, din nou, voturile din două secții!

Biroul Electoral de Circumscripție Municipală Brașov a analizat solicitarea primarului Allen Coliban de renumărare a voturilor pentru alegerile locale la Primăria Brașov, Consiliul Local și Consiliul Județean Brașov.

Decizia a fost anunțată, în această seară, de purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripție Municipală Brașov, Sorin Toarcea:

„În urma sesizării depuse de candidatul Allen Coliban, Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 Brașov a admis, în parte, cu majoritate de voturi, sesizarea acestui candidat. Astfel, BECM a dispus renumărarea voturilor pentru funcția de consilier local la secția 31 și renumărarea voturilor pentru funcția de primar, consilier local, președinte CJ și consilier județean la secția 169”.

Vă reamintim că Allen Coliban a pierdut, duminică, alegerile pentru Primăria Brașov. A obținut  47.797 de voturi, adică 43,72%. George Scripcaru a fost votat de 52.334 de brașoveni, adică 47,87%. S-au înregistrat 109.317 de voturi valabil exprimate.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Coliban și USR nu știu să piardă! Se cere renumărarea voturilor în toate secțiile

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate