Un băiețel de 4 ani care se rătăcise de părinți în Piața Sfatului, a fost găsit singur, de un echipaj al Poliției Locale Brașov.
Copilul, venise cu familia să admire luminițele de Crăciun, însă în mulțimea adunată s-a rătăcit. Acesta a fost observat de polițiști, stând singur și nesupravegheat, motiv pentru care oamenii legii au intrat în vorbă cu el și așa au aflat că se rătăcise.
„Echipajul de polițiști locali de la Biroul 1 – Centru, care era în misiune de menținere a ordinii și liniștii publice în zona istorică a orașului, a observat în Piața Sfatului, în mulțimea adunată seara, în jurul orei 21.00, un băiețel de 4 ani singur, nesupravegheat. Copilul părea că se rătăcise de părinți, astfel că oamenii legii s-au apropiat de el și au încercat să afle de la el amănunte cu privire la situația lui. Polițiștii locali au constatat că, într-adevăr, se pierduse de persoanele care l-au însoțit în oraș pentru a admira și a se bucura împreună de luminițele din Pomul de iarnă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale, Anca Lăutaru.
Agenții locali au găsit-o, mai întâi pe nașa copilului, care i-a anunțat pe parinții intrați în panică.
Foto: Bogdan Balas