Newsbv.ro împreună cu Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ (ACEEA) vă provoacă să pregătiţi mâncarea preferată acasă, beneficiind de sfaturile maeştrilor în arta culinară, membri ai Asociaţiei.
Pentru astăzi vă propunem o rețetă din Maramureș, prezentată de chef Vasile Hotcă: coleașă cu brânza de vaca și jumări din slană prăjită și groscior.
„Bucătăria din bătrâni pentru mine este o comoara ascunsă și plină de surprize. Iubesc bucătăria veche de la țară și mă mândresc mereu că sunt din Maramureșul istoric”, ne spuen Vasile Hotcă.
Mod de preparare
„Se face o coleașă mai moale (mămăliguță – n.r.), slănină o tăiem feliuțe și apoi cuburi, după care le prăjim în puțin ulei. Radem brânza (sau o mărunțim cu mâna) pe răzătoare cu ochiuri mari. (Este vorba despre brânză de burduf – n.r.)
După ce-i mămăligă gata, ungem cu obțin unt un vas de lunt, in care punem brânza, o acoperim cu mămăligă și, la final, deasupra adăugăm jumarile și groscior. Se mai pot adăuga cârnați prăjiți, iar aceată minunăție o ascundem în căldura cuptorului încins vreo 10 minute, până iese un pic grăsimea din brânză la suprafață, ca un ulei”
Grosciorul sau groșciorul este smântâna care se adunp la suprafața oalei de lut în care punem laptele de vacă la prins. Nu încercați așa ceva acasă cu laptele din comerț, ca să nu aveți parte de suprize nepăcute.
Cât de tradițională este mămăliga?
Te-ai întrebat vreodată când a fost adus porumbul în România? Pentru că nu, n-a fost aici de când e lumea. Până la descoperirea Americii de către Cristofor Columb, porumbul n-a existat nici măcar în Europa. Asta înseamnă că mămăliga cea dragă a românilor, nu este chiar atât de „tradițională” pe cât cred mulți. Este, totuși, un aliment foarte vechi la noi, dar inițial, nu era așa cum îl vezi azi.
Columb și echipajul său (cât a mai rămas din el) au adus din puținele teritorii pe care le-a explorat în America o mulțime de „daruri”. Pe atunci, nobilii de la marile curți europene numeau porumbul ca fiind grâu indian (mult timp, Americile au fost numite Indiile de Vest, deoarece Columb a crezut că descoperise o altă rută transoceanică spre India).
Dar porumbul n-a avut de la început succes. Europenii erau interesați pe-atunci mai mult de aurul descoperit la „sălbaticii” de peste ocean, decât de aceste „poame” care oricum se stricau.
Când a fost adus porumbul în România
valahii au făcut destul de târziu cunoștință cu planta care avea să le cucerească papilele gustative.
Nu se știe exact când a fost adus și în teritoriile românești, dar în niciun caz nu a existat de pe vremea dacilor. Prima atestare a porumbului în țările românești datează de prin secolul al XVII-lea, dar abia de pe la 1700 a devenit o plantă foarte populară și…necesară.
Modul în care a fost adus în teritoriile carpato-danubiano-pontice, din nou, este necunoscut. Posibilitățile sunt multiple – de la negustori, până la voievozi, care ar fi putut cere sau au primit ca dar această plantă cerealieră. În orice caz, a fost o minune pentru oamenii de rând.
Să lămurim întâi misterul mămăligii. Confuzia temporală pe care o facem adesea rezultă din termenul mămăligă, care este de origine geto-dacă.
Vine din sintagma, atestată ca nume propriu la Apullum, MAM-MULO – „Potoleşte Foamea; Astâmpără Moliciunea” (cf. rom. a momi; moale; momeală), şi căreia i s-a adăugat mai târziu sufixul diminutival –iga.
Dar trebuie să înțelegi că mămăliga a apărut la români înainte de porumb. Paradoxal nu? S-ar putea să nu. În fond, ce este mămăliga? Un terci obținut din mărunțirea foarte fină a boabelor de porumb. Mămăliga se mănâncă de pe vremea dacilor, doar că ei o făceau din mei.
Porumbul este, însă, o plantă cerealieră mult mai rezistentă la factorii de mediu, s-a aclimatizat bine și la noi, în zonele de câmpie și are avantajul că boabele nu se scutură precum cele de la mei sau grâu. Era și mult mai ușor de recoltat și foarte eficientă. O duzină de târne de știuleți de porumb pot hrăni o familie întreagă o perioadă mai lungă de timp.
Porumbul, unul dintre puținele lucruri pe care nu ni le luau turcii
Un alt motiv pentru care românii s-au „împrietenit” atât de repede cu această plantă ține și de relațiile româno-otomane care, timp de secole, au fost foarte tensionate. Turcii ne luau aproape tot. Ceea ce lăsau în urmă, pur și simplu nu-i interesa, nu că nu ar fi observat. Porumbul a fost unul dintre aceste lucruri.
Otomanii nu prea erau interesați de cereale. Așa cum nu erau nici de porcine. Și uite așa, am mai găsit o cauză pentru care românii iubesc de secole anumite alimente.
„Decăderea” porumbului la români a avut loc prin secolului al XX-lea. Din pricina cultivării, recoltării şi mai ales păstrării defectuoase, porumbul a devenit foarte periculos, provocând boala pelagrei. Așa au înlocuit românii mălaiul cu făina de grâu, preferând mai degrabă pâinea, și aceasta de mare căutare la noi. Suntem printre cei mai mari consumatori de pâine din lume și, probabil, cei mai mari din Europa.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
