Consilierul local PC Mircea Boriceanu a anunțat, astăzi, că va propune Consiliului Local reducerea taxei de Salvamont pentru anumite unități de cazare.
„Am primit o petiție din partea celor administrează hostelurile. Taxa de salvamont s-a mărit de la un leu la trei lei. În schimb, i-am atins pe cei cu hosteluri, care fac activități pentru tineret, fac tabere pentru copii, voluntariat. Este un sistem care funcționează în toată Europa, și funcționează pentru că au tarife foarte mici, comparativ cu tarifele din hoteluri și pensiuni. La un tarif de cazare de 30-35 lei, în care intră și micul dejun, taxa de salvamont este de 10-12% din valoare. Practic, nu le mai rămîne nimic, dacă ne gândim și la restul de taxe și impozite plătite la stat. Pentru ei am putea să găsim o soluție, să micorăm această taxă, pentru a nu-i forța să închidă afacerile, să nu crească prețurile și să nu meargă în zona turismului «la negru». Pentru că altfel nu ne ajută nici pe noi, ca Primărie, nici bugetul de stat”, a precizat Boriceanu.
În muncipiul Brașov sunt 12-14 hosteluri, cu aproximativ 300 de locuri de cazare.