Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat la Digi 24 că România ar putea fi obligată să continue exploatarea de la Roșia Montană în procesul pe care compania Gabriel Resources l-a intentat statului român la tribunalul de arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID).
„Poate, totuși, avem și surpriza unei decizii nemonetare”, a spus Boloș, referindu-se la posibilitatea ca decizia tribunalului să nu prevadă despăgubiri, dar în același timp să oblige statul român să continue exploatarea.
Ministrul Finanțelor a recunoscut că ar „prefera” mai degrabă o astfel de decizie „nemonetară”, în locul uneia care să impună despăbugiri României. „E limpede că această decizie nemonetară – din punct de vedere al efortului bugetar – ar fi mai ușor de implementat. E posibil să se țină cont de faptul că această licență de exploatare a resursei noastre de aur e încă în vigoare”, a spus ministrul Boloș.
Sursa: g4media.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!