Bohemian Square – Workshopuri de Creație & Bazar Handmade în Piața Sfatului

Bohemian Square – Workshopuri de Creație & Bazar Handmade în Piața Sfatului

piata-sfatuluiÎn perioada 20-22 septembrie 2013, în Piața Sfatului va avea loc festivalul cultural – educativ Bohemian Square. Evenimentul constă în workshopuri interactive de creație artizanală, momente muzicale și bazar handmade.

În cadrul acestor ateliere, copiii și adulții vor putea face cunoștință cu tehnici precum modelarea în lut, prelucrarea pâslei, reciclarea ecologică-artistică papier mâché (hârtie topită), presarea specializată de flori, presarea de hârtie naturală, pictură pe textile etc.

Participanții își vor putea încerca propria îndemânare și păstra în mod gratuit obiectele create în cadrul atelierelor, cât și cumpăra produse finite, de calitate, de la expoziția cu vânzare, create de artizani reuniți din toată țara. Pentru o atmosferă cât mai deosebită și boemă, în piață vor cânta și muzicieni stradali și coruri de copii.

Alte articole:   Ciprian Băncilă prezintă situația faunei sălbatice în județul Brașov. 45 de urși vor fi recoltați în 2025

Evenimentul este organizat de Atelierul BohemianFlow împreună cu Depoul de Artă Urbană și în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov.

Scopul proiectului este oferirea unei alternative de a petrece timpul liber în mod distractiv și creativ în spațiul public, încurajarea interacțiunii dintre public și artiști, cât și formarea şi educarea gustului pentru frumos.

Program zilnic este între orele 11.00 și 20.00, iar intrarea este liberă. Workshopurile sunt gratuite, materialele necesare vor fi puse la dispoziţia participanților de către organizatori, iar obiectele realizate vor putea fi păstrate de către participanţii care le-au realizat.

 

Distribuie dacă îți place!

De top în Brașov