Bogdan Aurescu – Ministrul de Externe a vorbit, joi seara, despre amenințările lui Vladimir Putin. „Rusia încă de la începutul războiului din Ucraina menționa astfel de posibilități de utilizare a armelor nucleare”, a spus Aurescu.
„Acestea nu sunt amenințări noi, pentru că, după cum vă amintiți, Rusia încă de la începutul războiului din Ucraina menționa astfel de posibilități de utilizare a armelor nucleare. De fiecare dată, au fost întâmpinate cu o condamnare foarte fermă și asta trebuie să facem și acum, pentru că Rusia, chiar dacă se află în război împotriva Ucrainei, este membru permanent al Consiliului de Securitate și are responsabilități speciale, ca „proprietar” al armelor nucleare. Așadar, acest tip de amenințări sunt inadmisibile și trebuie să fie condamnate cu fermitate.
În același timp, am mai văzut anterior astfel de amenințări, care nu au fost urmate de niciun fel de acțiune.
Ar trebui să știm și suntem capabili să știm, în calitate de Alianță, și vorbesc în numele NATO în acest moment, că putem detecta ori de câte ori există o anumită pregătire pentru utilizarea armelor nucleare. Deci, deocamdată, este vorba de retorică.
Cred că acest lucru vine în momentul în care se marchează comemorarea unui an de la începutul războiului din Ucraina și Rusia nu are niciun fel de rezultate. Dimpotrivă. Și cred că este un fel de „nevoie” a oficialilor ruși, inclusiv a președintelui Putin și a altor aliați ai domnului Putin, de a menționa astfel de lucruri, care creează multă emoție la nivel internațional”, a spus Bogdan Aurescu.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI