Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a părăsit sediul DIICOT Braşov miercuri după cinci ore, timp în care a studiat materialul de urmărire penală în dosarul de evaziune fiscală cu produse petroliere cu prejudiciu la bugetul de stat de peste 21 de milioane de lei.
„Deocamdată sunt la faza de a lectura materialele de urmărire penală. Nu am ajuns încă la un pasaj din toate volumele care mi-au fost puse la dispoziţie din care să reiasă faptul că aş fi încălcat legea cu ceva. (…) Lucrurile acestea o să le vedeţi cu toţii pentru că dosarele vor deveni publice în scurt timp. Ştiu un singur lucru: nu am făcut nimic ilegal nu doar în perioada monitorizată, în toată perioada cât am desfăşurat activitate şi lucrul acesta va ieşi în evidenţă în cel mai scurt timp şi toată lumea se va convinge de acest lucru”, a declarat Sorin Blejnar, la ieşirea din sediul DIICOT Braşov.