Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, duminică, la Braşov, într-o conferinţă de presă înaintea prezentării moţiunii pentru un nou mandat la conducerea PDL că, în ceea ce îl priveşte, garantează pentru organizarea unei „Convenţii corecte“.
„Tot ceea ce vă garantez în tot ceea ce mă priveşte şi am convingerea că şi comisia de organizare a Convenţiei va proceda la fel, va fi o Convenţie corectă, în care colegii vor putea să-şi exprime opţiunile în cabina de vot care nu vor mai fi supravegheate cu camere de luat vederi ca acum trei ani şi sigur nimeni nu le va mai cere să-şi fotografieze buletinul de vot să vadă cum au votat. Convingerea mea este că 5000 de oameni sunt greu de manipulat de oricine şi cu atât mai mult cu cât oamenii sunt militanţii noştri de bază. Domnul Scripcaru şi ceilalţi preşedinţi de organizaţii judeţene vor aduce primari, consilieri locali, consilieri judeţeni, preşedinţi de organizaţii, oameni care au fost în bătălia din anul 2012. Ei vor judeca şi vor avea propriile opţiuni. Nu discutăm de oameni iresponsabili ci dimpotrivă de oameni cu mult discernământ politic care au făcut mult pentru acest partid“, a subliniat Vasile Blaga.
Blaga a declarat că deşi se aşteaptă la unele plecări din PDL, acest lucru nu va duce la ruperea partidului.
„Partidul nu se va rupe, chiar dacă vor exista şi unele plecări, pe care eu unul nu le doresc. PDL nu are doar sedii în judeţe şi localităţi, ci are oameni şi membri, care aşteaptă de la noi clarificări”, a spus Vasile Blaga.
Blaga a afirmat că angajamentul său faţă de partid se referă la faptul că PDL trebuie să devină un partid puternic, al soluţiilor şi care să-i reprezinte pe toţi membrii acestuia. De asemenea, este nevoie de o recâştigare a încrederii românilor, demers care, potrivit lui Blaga, nu va fi uşor din moment electoratul a acordat, în proporţie mare, încredere USL.
„Dar se vor convinge în fiecare zi că au fost minţiţi pentru că domnul Ponta în loc să-şi respecte promisiunile, în fiecare zi dă câte o taxă şi desigur va fi o bătălie dură cu USL. Îmi doresc ca USL să nu se rupă cel puţin până la alegerile generale şi să plătească pentru toate minciunile pe care le-au spus atunci când erau în opoziţie, pentru toate promisiunile neonorate“, a subliniat Vasile Blaga.
Prezent la prezentarea moţiunii lui Vasile Blaga, Theodor Stolojan a declarat că îl susţine pe actualul lider al PDL pentru că a fost singurul care şi-a asumat conducerea partidului după anunţarea rezultatelor de la alegerile locale.
„A fost singurul domnul Vasile Blaga care a spus mă angajez. (…). Discutăm de a alege preşedintele partidului nu de a alege procurorul României sau concursuri de cuvântări frumoase sau de frumuseţe. E vorba de preşedintele partidului. Nu oricine are această experienţă de a conduce un partid cum e PDL în această perioadă dificilă. Doamna Macovei avem nevoie de dânsa în partid, dar dânsa nu a condus în viaţa ei o organizaţie a partidului. Deci experienţa ei în munca efectivă de reconstrucţie a unui partid politic şi a PDL nu există. Deci dânsa are acum prilejul de a cunoaşte partidul, este un prilej minunat şi o dorim lângă noi. Avem nevoie de experienţa dânsei în tot ce înseamnă lupta privind statul de drept, lupta împotriva corupţiei,dar nu-i suficient o asemenea calitate pentru a conduce PDL. Celălalt candidat, doamna Udrea, a condus o organizaţie a PDL, poate cea mai importantă numeric şi cea mai importantă la nivel naţional, Bucureşti, cu rezultatele pe care le-a avut. Acum dânsa recunoaşte că a greşit că nu a candidat pentru primăria Bucureştiului, că nu a candidat pentru Parlament în Bucureşti. Deocamdată rezultatele în activitatea de partid ale doamnei Udrea nu-mi spun mie că dânsa ar fi mai potrivită, că ar fi mai în măsură să conducă în această etapă PDL decât domnul Blaga“, a declarat Theodor Stolojan, citat de Agerpres.
Vasile Blaga a fost însoţit la Braşov de Theodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Cezar Preda, Traian Ungureanu.