Conform tipăriturilor şi tradiţiilor istorice, sediul principal al Ordinului teutonilor din Ţara Bârsei s-a găsit în Biserica fortificată din Feldioara, între 1211-1225, şi după 1240 a fost transformată în lăcaş de închinăciune sub influenţa mănăstirii de la Cârţa.
Lăcaşul a fost renovat adeseori ca urmare a distrugerilor care l-au afectat cu ocazia năvălirilor popoarelor nomade, precum şi cutremurelor din care se remarcă cel din 1838. Renovările poartă amprenta epocilor în care s-au efectuat, astfel că, deşi stilul general este goticul târziu, se mai pot vedea elemente al stilului romanic în care a fost ridicată iniţial. Se pot vedea, de asemenea, bazoreliefuri decorative, numite „Bestiarii”, în stil cistercian, ordin monahal de care a aparţinut biserica după anul 1240. Altarul prezintă scena vindecării leprosului de către Isus, el fiind realizat în secolul al XIA-lea de către pictorul braşovean Friederich Miess.
Despre întemeierea actualei biserici evanghelice din Feldioara există mai multe opinii, însă majoritatea însă exprimă un punct de vedere comun: biserica a fost înălţată de coloniştii saşi, după plecare teutonilor în incinta fortificată a sediului central al cavalerilor, prin alipirea capelei pe latura estică a vechii construcţii.
Prima biserică, distrusă
Astfel, bolţile celor 3 nivele iniţiale ale clădirii au fost dărâmate şi s-au realizat deschideri laterale dinspre nava centrală către cele laterale.
Prima biserică ridicată de saşi în Feldioara a fost distrusă în timpul primei năvăliri a tătarilor în Ţara Bârsei în 1241. Urme ale acestei construcţii s-au găsit atunci când s-a săpat fundaţia casei cu numărul 75. Odată cu sosirea pe aceste locuri a unui nou val de colonişti saşi, spre sfârşitul secolului al XIII-lea, comunitatea săsească se întăreşte şi construieşte a doua biserică pe la 1280. Aceasta a fost ridicată în interiorul perimetrului întărit de fortificaţia teutonilor.
Primul nume purtat de biserică a fost Helig Kreuz Kirche, adică Biserica Sfintei Cruci. Însăşi forma ei era aceea a unei cruci latine, cu axa centrală mai lungă decât cea a braţelor laterale. Mai apoi, biserica este închinată cu Sfintei Maria. Primul document în care este numită astfel datează de la 1447 şi aminteşte faptul că Iancu de Hunedoara donează bisericii veniturile unei mori de pe Homorod.
Comunitatea saşilor, pe cale de dispariţie
Comunitatea saşilor din Feldioara a rămas tot mai mică, de la un an, la altul, iar la biserică mai vin, în ziua de astăzi, doar 30 de persoane, o parte dintre ei chiar români. Asta după ce vreme de peste şapte veacuri, saşii au reprezentat aproape două treimi din populaţia comunei, una dintre cele mai vechi şi mai înfloritoare aşezări teutonice din Transilvania Evului Mediu, atestată documentar încă din prima jumătate a veacului al XIII-lea. „Foarte mulţi dintre saşi au plecat în Germania, alţii s-au căsătorit cu români, s-au convertit la alte religii, astfel că am mai rămas foarte puţini credincioşi care vin la această biserică. Toţi care au mai rămas”, ne-a destăinuit Katherina Janesch, cea care a avut grijă de biserică în ultimii 21 de ani. Aceasta ar vrea să lase „meseria” cuiva mai tânăr, dar, din păcate, nu prea are cui. Printre membrii comunităţii evanghelice sunt şi câţiva români, astfel că atunci când aceştia vin la biserică preotul Pal Andras, de la Prejmer, care oficiază slujbele şi la Feldioara, ţine slujba atât în limba germană, cât şi în română.
Proiect realizat de cotidianul „Bună Ziua, Braşov” şi Consiliul Judeţean Braşov.
„Bestiarii” în stil cistercian
Construcţia a suportat lucrări de refacere si modificare în urma distrugerilor suferite, în timpul altor năvăliri ce a străbătut ţinutul şi a cutremurului de la 1838. Fiecare etapă în care s-au făcut aceste intervenţii asupra construcţiei poartă amprenta epocii respective, astfel că – deşi stilul dominant al construcţiei este goticul târziu – se mai pot remarca elemente caracteristice ale stilului romanic, a cărui influenţe se manifestau încă în momentul începerii construcţiei.
Basoreliefurile care împodobesc construcţia amintesc de maniera decorativă caracteristică cistercienilor – ordinul monahal care a fost prezent aici după 1240. Scenele sculptate semnifică lupta dinter Rău şi Bine. Aceste decoraţiuni se numesc „Bestiarii”. Pictura bisericii datează din secolul al XVI-lea, numai tabloul central al altarului a fost realizat în sec al XIX-lea de pictorul braşovean Friederich Miess.
