Bilanț la un an de mandat în comuna Cristian

La un an de mandat, conducerea primăriei Cristian face un bilanț al realizărilor. Domenii precum educație-învățământ, infrastructură, patrimoniu, salubritate, social, atragerea de fonduri nerambursabile europene au fost considerate prioritare și li s-a acordat o atenție specială. Cristianul este o comună prosperă, ai cărei locuitori merită să trăiască în bunăstare, sunt de părere edilii.

Ca orice gospodar, și cei care gospodăresc comuna Cristian au ținut să facă o analiză, la un an de la învestire.

„Suntem mulțumiți de ce am realizat pînă la această dată. Considerăm că mai sunt multe de realizat pentru comuna Cristian. Am abordat domeniile pe care le-am considerat prioritare. Am promis investiții în învățământ, am investit în școli, în grădinițe, în tinerii comunei Cristian. Am promis o comună mai curată și mai frumoasă. Principalele investiții le-am derulat și în acest sens, pe partea de igienizare a comunei, curățenia și igienizarea pârâului Ghimbășel, a parcurilor și alte lucrări în domeniu. Am promis canalizări, asfaltări, am demarat proiecte în acest sens“, a prezentat pe scurt, bilanțul activității, primarul Gicu Cojocaru.

Un accent important a fost pus pe patrimoniu, au fost achiziționate terenuri și chiar clădiri, care au intrat în patrimoniul public și care sunt foarte utile și necesare în realizarea unor proiecte de interes local. În ceea ce privește achizițiile, o mașină multifuncțională, o mașină de pompieri nouă, o clădire cu destinație socială pentru aproximativ 20 de locuințe, un teren pentru o remiză nouă PSI, un teren cu destinația unui complex comercial sunt doar câteva dintre bunurile achiziționate în ultimul an.

Mai multe lucrări au fost terminate, altele sunt în curs de finalizare: igienizări, asfaltări, reparații drumuri, dezvoltări și extinderi de rețea apă și canal, iluminat inteligent, extinderea rețelei electrice de distribuție. Urmează să fie construite o sală de sport nouă pentru școala generală din localitate, în timp ce vechea sală, unde a fost restaurată o pictură murală datând din sec 19, va deveni bibliotecă și mediatecă.

Un accent important a fost pus pe locurile de joacă pentru copii, fiind în curs de realizare un parc pe strada Morii și dotarea suplimentară a locului de joacă al grădiniței, în vreme ce parcul Duvenbeck a fost deja reabilitat. Proiectul de extinderea a rețelei de iluminat stradal și îngroparea cablurilor în toată comuna este, de asemenea, în curs de desfășurare.

În ceea ce privește cartierul Tineretului, s-a demarat procedura de achiziție și execuție a străzilor. O pistă de biciclete va fi realizată în parteneriat cu Ina Shaeffler.

„A fost un an cu multe realizări, spunem noi, începând cu salubritatea, investiții majore în școli, pe partea rețelelor electrice, pe partea de extinderi de rețele apă gaz canalizare, investiții majore în partea socială, am făcut achiziții de terenuri și clădiri unde avem de gînd să implementăm proiecte pe partea socială și construcția unei remize”, a declarat Narcis Țintea, viceprimarul comunei.

Un accent puternic au pus edilii pe educație și învățământ. Au fost înființate grădinița cu program prelungit și programul de tip after-school “Pregătire pentru viață”, au fost reabilitate sălile de curs și grupurile sanitare de la școală și grădiniță, curtea interioară a corpului B și locul de joacă din curtea grădiniței.

Școala a fost dotată cu table inteligente pentru toate clasele de curs, tablete pentru copii, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar de 1 iunie atât școala cât și grădinița au primit spre folosință biciclete pentru toți copiii, în cadrul programului “Educație pentru mișcare”.

Totodată, elevii au beneficiat de excursii gratuite în puncte de interes pentru educația lor, din toată țara, cu ajutorul Primăriei, în cadrul Școlii Altfel.

„Totul în administrație se realizează prin sprijinul și implicarea unei echipe de administrație locală. Considerăm că, împreună cu colegii, consilierii locali, împreună cu domnul viceprimar, împreună cu aparatul propriu, am îmbunătățit relația între cetățean și funcționarul public, în ideea de a rezolva problemele cetățenilor prioritar”, spune Gicu Cojocaru, primarul Cristianului.

Atragerea de fonduri europene este una dintre prioritățile aflate pe agenda conducerii Primăriei Cristian. Mai multe proiecte depuse au fost declarate eligibile: un proiect de integrare socială, în valoare de 4 milioane de euro, grădinița cu program prelungit, extinderea rețelelor de apă și canal, proiect reabilitare drumuri.

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov