Din judeţ

Bilanț al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Brașov

Gabriela Bunghez

Anul 2022 se încheie, pentru Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Brașov, cu câteva puncte de referinţă importante.

Potrivit directorului DRDP Brașov Tudor Duțu, instituţia a realizat, în acest an, câteva proiecte importante.

Șeful DRDP Brașov promite că și anul viitor va lucra zi de zi pentru o infrastructură modernă și trainică.

 “Anul 2022 a marcat pentru mine o noua provocare, într-un domeniu pe cât de dificil, pe atât de plin de satisfacții.

În orice caz închei un an în care, spun eu, am de ce să fiu mândru și vă enumăr câteva motive:

  • Singurul tronson de autostradă din acest an, lotul Sibiu Boița, a fost deschis pe raza de competență a DRDP Brașov;
  • Am reușit în acest an în premieră să menținem Transfăgărășanul deschis cu o lună mai mult decât de obicei. Vom încerca să repetăm acest lucru și în anii urmatori dar avem nevoie să ne ajute și condițiile meteo;
  • Am reușit să terminăm într-un timp foarte scurt și cu respectarea strictă a tuturor termenelor punerea în siguranță a pasajului de pe DN10, din zona Prejmer. Evident că aici am avut și concursul unui constructor foarte serios și a echipei de profesioniști de la DRDP Brașov;

Amenajarea intersecției dintre DN1 și domeniul schiabil din Predeal

  • Am reușit resistematizarea intersecției din apropierea domeniului schiabil din Predeal, de pe DN1 care va ajuta la fluidizarea traficului din zonă, mai ales pe timpul sezonului de schi;
  • DRDP Brașov a reparat peste 100 de km de drumuri naționale și autostrăzi prin așternerea unor covoare asfaltice și am reabilitat aproximativ 10 km prin metoda reciclării.
  • DRDP Brasov, prin Sectia Brasov, Sectia Sibiu, Sectia Mures, Sectia Miercurea Ciuc, Sectia Sfantu Gheorghe, Sectia Autostrazi si Sectia de Productie a efectuat lucrari de intretinere si punere in siguranta, semnalizare si marcaje rutiere, decolmatari de santuri si curatenie in parcari pe raza a peste 2300 km de drum!!!

Evident că toate aceste puncte sunt doar partea vizibilă a unei muncii sustinute. Ce nu se vede sunt sutele de ore petrecute de echipa DRDP Brașov pentru întocmirea documentațiilor aferente acestor lucrări, rezolvarea tuturor problemelor care apar în derularea proiectelor de anvergură și multe alte provocări la care trebuie să facem față în fiecare zi.

Voi continua și în 2023 să lucrez zi de zi pentru a putea construi o infrastructură modernă și trainică pentru România”, a transmis directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Brașov, Tudor Alexandru Duțu, pe pagina personală de Facebook.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI