Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov organizează un concurs de fotografii

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov organizează un concurs de fotografii

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov vă invită să participaţi la concursul de fotografii BiblioBicicleta, concurs cu premii, ce se va desfăşura până pe 14 noiembrie 2022.

Tema

Concursul BiblioBicicleta are drept scop promovarea bibliotecii, lecturii şi ciclismului şi doreşte să stimuleze participanţii să descopere relaţiile dintre bibliotecă şi natură, dintre cultură şi ciclism, din unghiuri inedite. Imaginile trebuie să surprindă în acelaşi cadru atât cărţi ori aspecte dintr-o bibliotecă, precum şi biciclete.

Cine poate participa

Concursul se adresează tinerilor, de nivel liceal şi adulţilor pasionaţi de lectură şi ciclism, din judeţul Braşov.

La concurs nu pot participa membrii organizatorului şi rude de gradul I al acestora (soş/soţie, frate/soră, fiu/fiică, mamă/tată).

Premii

Premiul I – 400 lei sumă net

Premiul II – 300 lei sumă net

Premiul III – 200 lei sumă net

Reguli şi condiţii de participare

Participarea înseamnă acceptarea regulamentului.

Fotografiile vor fi trimise online la biblgb@rdsmail.ro, subiect Concurs BiblioBicicleta până la data de 14 noiembrie, orele 16,00, inclusiv.

Fotografiile trebuie să fie clare, de bună calitate, să respecte tema concursului (incluzând cele două elemente, cartea şi Bicicleta, în aceeaşi imagine) şi condiţiile tehnice.

Fiecare participant poate trimite maxim 2 fotografii.

Participanţii vor comunica numele complet, adresa de e-mail şi un număr de telefon şi vor insera formularele completate.

Este interzisă trimiterea de imagini pentru care participanţii la concurs nu au drept de autor şi proprietate, neaparţinându-le.

Specificaţii tehnice

Dimensiunea minimă a imaginii 3,5 MB

Rezoluţie: minim 3000 px pe latura mare, latura mică să fie proporţională.

Fotografiile trebuie să fie la rezoluţie de print, calitate 300 dpi

Formatul de fişier: jpg. Fotografiile pot fi color sau alb-negru

Prelucrarea pozelor se acceptă la nivel de corecţii de bază (contrast, levels, unsharp, wb. etc.) cu condiţia să nu se îndepărteze mult de aspectul de bază.

Intervenţiile creative asupra fotografiilor, de tip colaje, se acceptă atâta timp cât se respectă tematica concursului.

Pe fotografii nu se vor aplica însemne ce indică proprietatea (©, watermark), nici rame sau alte efecte vizuale/filtre care modifică aspectul natural al imaginii.

Fotografiile vor fi însoțite de:

•Formularul de înscriere completat – Anexa 1

•Declarația pe proprie răspundere – Anexa 2

•Declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal semnate de titular/părinte/tutore legal (pentru cei sub 18 ani), scanate şi atașate e-mail-ului de înscriere – Anexa 3.

Acestea vor fi cerute la adresa biblgb[at]rdsmail.ro

Validitate

Pentru ca participarea să fie considerată validă, fotografiile trimise trebuie să respecte tema concursului, respectiv cerinţa să conţină ambele elemente – cartea ori biblioteca şi bicicleta – în aceeaşi imagine, să întrunească criteriile tehnice și să se încadreze în termenul limită de trimitere, respectiv 14 noiembrie 2022, orele 16.00.

Nu vor fi acceptate fotografiile care:

• Au caracter violent, obscen, ofensator sau calomniator

• Promovează orice fel de discriminare, consum de substanțe interzise, tutun și alcool

• Includ persoane identificabile (au fața vizibilă) care nu și-au oferit consimțământul pentru a apărea în imagini

• Nu aparţin concurentului

• Conțin publicitate

Mai multe detalii, aici: https://blog.bjbv.ro/?p=6005.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate