Din judeţ

Băuți și fără permis, plecați la plimbare cu mașina

Sebastian Dan

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “furt în scop de folosință”.

În data de 26 decembrie 2020, în jurul orei 21.50, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, care conducea un autovehicul pe DC354, pe raza localității Lisa, județul Brașov.

 Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehiculul condus aparține unui membru al familiei, neavând permisiunea acestuia de a-l utiliza.

 La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,12 mg/l alcool pur.

 „În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov,

 „În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.

Tot ieri, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 52 ani, care conducea un autovehicul pe DJ137A, pe raza localității Cața, județul Brașov.

Și în acest caz s-a descoperit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,32 mg/l alcool pur.

„În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere», instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a precizat Nadia Olaru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!