Eveniment

Băut bine, un șofer a refuzat să sufle în etilotest, dar și recoltarea de probe biologice

Gabriela Bunghez

Un șofer de 38 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiștii făgărășeni și a refuzat testarea cu aparatul etiloltest, dar şi recoltarea de probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Bărbatul a fost oprit pentru un control, însă pentru că emana halenă alcoolică i s-a cerut testarea cu aparatul etilotest.

Acesta a refuzat testarea alcoolscopică, fapt pentru care a fost condus la spital, însă a refuzat şi prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei

 „La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 23,15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 38 ani, care a condus un autoturism pe str. Tudor Vladimirescu din municipiul Făgăraș, județul Brașov. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să efectueze testarea cu aparatul etilotest, acesta refuzând categoric. În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dar a refuzat recoltarea probelor”, a declarat Alina Ivan, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”refuzul sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice” , instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor