Eveniment

Și-a bătut bunica până a bagat-o în spital. Tânărul a fost arestat

Gabriela Bunghez

Un tânăr de 26 de ani, din Codlea, a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti şi apoi arestat preventiv, după ce, băut fiind, și-ar fi bătut crunt bunica, alături de care locuiește de mai mulți ani.

Zilele trecute, bărbatul a consumat alcool apoi și-a luat la bătaie bunica. Acesta a lovit-o pe femeie, minute în șir în cap, cu picioarele.

În urma agresiunii, femeia a suferit mai multe leziuni și a fost transportată la spital. Bătrâna are nevoie de 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale, notează brasovtv.com.

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior procurorii Parchetului Judecătoriei Brașov au făcut propunere de arestare, iar un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis, marți, arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zilesub acuzația de violență în familie.

Hotărârea nu este definitivă ci poate fi atacată cu apel.

Același bărbat ar fi incendiat preșul din fața locuinței unui vecin, la începutul lunii iulie, pe fondul unui conflict mai vechi. Atunci, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a decis să-l plaseze sub control judiciar, pentru distrugere.

Foto: arhiva