Olimpia Brașov a jucat în această seară în deplasare, la Alexandria.
Brașovencele au început în forță meciul, dar în al doilea sfert au fost la un pas de dezastru. Repriza a treia a fost mult mai echilibrată, olimpicele reușind să și-o adjudece la un punct diferență.
Din păcate, deși au câștigat ultimul sfert, brașovencele nu au reușit să refacă diferența, scorul final fiind de 78-76.
„Este frustrant să joci mereu foarte bine, să fi acolo, foarte aproape de victorie și să o scapi printre degete. Am câștigat din nou trei sferturi, dar am pierdut sfertul secund la o diferență foarte mare în urma unor greșeli copilărești prin care le-am pus pe adversare pe contraatac și ele au marcat foarte ușor. Din păcte fetele noastre nu au fost destul de calme și nu au rezistat la presiune. Toată presiunea era pe noi și acest lucru s-a văzut în anumite moment ale jocului. Din păcate am pierdut din nou la ultima fază a meciului și acest lucru lasă urme în moralul fetelor. Vom juca împotriva formației din Sfântu Gheorghe în prima fază a play-off-ului. Va fi foarte greu dar cu siguranță vor fi niște meciuri foarte spectaculoase, care se vor desfășura cu foarte multă lume în tribune și la Sfântu dar și la Brașov. Ne vom bate pentru fiecare minge așa cum am făcut și în sezonul regulat și poate vom avea mai mult noroc de data aceasta ”, a declarat la finalul jocului, tehnicianul brașovencelor Dan Calancea.
Brașovencele au încheiat sezonul regulat pe poziția a opta a clasamentului și vor juca în prima fază a play-off-ului împotriva formației ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, cea mai valoroasă formație din campionat.
Primul sfert: 22-28
- Ursu: 4 points, 2 assists
- Jones: 5 points, 2 rebounds, 3 assists
- Irimia: 8 points, 1 assist
- Bartee: 6 points, 4 rebounds
- Mitov: 5 points, 3 rebounds
Al doilea sfert: 26-15
- Ursu: 4 points, 3 assists
- Jones: 5 points, 4 rebounds, 5 assists
- Irimia: 10 points, 2 rebound, 1 assist
- Bartee: 12 points, 8 rebounds
- Bucevac: 1 point, 3 rebounds, 1 assist
- Mitov: 11 points, 4 rebounds
Al treilea sfert: 12-13
- Ursu: 4 points, 2 rebounds, 3 assists
- Jones: 5 points, 7 rebounds, 8 assists
- Irimia: 10 points, 5 rebounds, 2 assists
- Bartee: 17 points, 13 rebounds
- Bucevac: 5 points, 5 rebounds, 1 assist
- Mitov: 15 points, 5 rebounds
Al patrulea sfert: 18-20
- Ursu: 6 points, 7 rebounds, 4 assists
- Jones: 14 points, 8 rebounds, 8 assists
- Irimia: 11 points, 5 rebounds, 2 assists
- Bartee: 21 points, 18 rebounds
- Bucevac: 9 points, 5 rebounds, 4 assists
- Mitov: 15 points, 8 rebounds