Eveniment

Atac în gaşcă la Teliu! 8 bărbați au intrat peste victime în casă și le-au bătut

Sorin Secli

Opt bărbați au intrat peste două victime în casă și le-au bătut. Un conflict violent izbucnit în localitatea Teliu s-a încheiat cu reținerea a trei tineri, după o intervenție a polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara.

Atac în gaşcă la Teliu! 8 bărbați au intrat peste victime în casă și le-au bătut

Incidentul a avut loc în data de 15 aprilie, în jurul orei 18:00, când oamenii legii au fost sesizați că în fața unui imobil are loc un scandal între mai multe persoane. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 23 de ani ar fi pătruns fără drept în locuința a doi bărbați, pe care i-ar fi amenințat, după care a plecat.

La scurt timp însă, acesta s-a întors însoțit de încă șapte bărbați, având asupra lor obiecte contondente. Grupul ar fi intrat din nou în locuință, unde i-au agresat pe cei doi, provocându-le leziuni care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale.

Toate persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției, iar în urma probelor administrate, trei bărbați, cu vârste între 22 și 25 de ani, toți din Teliu, au fost reținuți pentru 24 de ore și duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Cei trei urmează să fie prezentați astăzi, 16 aprilie, în fața judecătorilor de la Judecătoria Brașov, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Atac în gaşcă la Teliu! 8 bărbați au intrat peste victime în casă și le-au bătut

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru infracțiuni de loviri sau alte violențe, amenințare și violare de domiciliu, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.

Reprezentanții IPJ Brașov transmit că vor interveni cu fermitate în astfel de situații și nu vor tolera manifestările violente.

bataie batut
bataie batut