Bărbat reținut de polițiștii brașoveni după ce a incendiat fereastra unui imobil

Bărbat reținut de polițiștii brașoveni după ce a incendiat fereastra unui imobil

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită în stare de reținere, după ce ar fi săvârșit infracțiunea de distrugere.

La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați de către o femeie din municipiul Săcele, cu privire la faptul că nepotul său, un bărbat, de 52 de ani, ar fi incendiat fereastra imobilului în care aceasta locuiește.

În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, una dintre ferestrele imobilului fiind spartă și prezentând urme de ardere. Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că nepotul persoanei vătămate ar fi incendiat fereastra imobilului, iar după ce flacăra a fost stinsă de către femeie, nepotul ar fi spart geamul ferestrei, context în care ar fi suferit leziuni la nivelul degetelor.

Alte articole:   Vacanțe fără alcool: noua tendință printre tinerii din SUA și Marea Britanie. Hotelurile se adaptează și oferă cocktailuri non-alcoolic

Astfel, în continuare bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde a beneficiat de îngrijiri de specialitate, iar după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut și depus în cadrul Centrului de Reținere și Arest al I.P.J. Brașov, pentru 24 de ore.

În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de  “distrugere”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă măsura legală, potrivit I.P.J. Brașov.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   STUDIU devastator: România are nevoie urgent de noi TAXE! Inflația, de două ori mai mare decât media UE

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!