Secția 1 Poliție Brașov a fost sesizată la data de 23.09.2019, în jurul orelor 20.00, de către o femeie, în vârstă de 23 ani, cu privire la faptul că fostul ei concubin, față de care este emis un ordin de protecție, în baza căruia are obligația de a nu se apropia de ea sau locuința acesteia la o distanță mai mică de 100 metri, se află la locuința sa, fiind în stare de ebrietate.
Un echipaj de poliție s-a deplasat la adresa indicată, unde a constatat că bărbatul în cauză s-a deplasat la locuința persoanei vătămate, unde a purtat discuții cu aceasta și i-a solicitat să revină la locuința comună, încălcând astfel ordinul de protecție emis de către Judecătoria Brașov.
În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul în cauză pentru săvârşirea infracțiunii de încălcare a uneia dintre măsurile dispuse prin respectivul ordin de protecţie, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea 217/2003, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cp.
Totodată, acesta a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Brașov.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz, potrivit I.P.J Braşov.