Eveniment

Bărbat din Victoria, reținut după ce și-a bătut soția de 2 ori în doar câteva zile

Sorin Secli

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din orașul Victoria, a fost reținut de polițiști după ce este suspectat că și-ar fi agresat fizic soția în două rânduri, la interval de doar câteva zile.

Bărbat din Victoria, reținut după ce și-a bătut soția de două ori în doar câteva zile

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, cercetările au fost demarate în 5 august, după ce femeia s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Victoria și a reclamat că a fost victima unor acte de violență comise de soțul său.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că primul incident ar fi avut loc la sfârșitul lunii iulie, când femeia ar fi fost lovită în zona capului. Câteva zile mai târziu, aceasta ar fi fost agresată din nou, de această dată în locuința comună.

Având în vedere concluziile formularului de evaluare a riscului și îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

Totodată, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria, cu sprijinul colegilor de la Poliția Municipiului Făgăraș, au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, cercetat pentru două infracțiuni de violență în familie. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Ancheta este continuată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care au fost comise faptele și să fie dispuse măsurile legale care se impun.

violenta domestica batuta victime barbat Sacele codlea victoria
violenta domestica batuta victime barbat Sacele codlea victoria